Grupurile demografice care l-au susţinut cel mai mult pe preşedintele democrat în 2008 îl susţin în mare majoritate în continuare, însă criza economică şi un nivel ridicat al şomajului au diminuat destul de mult entuziasmul care a însoţit alegerea sa în urmă cu patru ani.
„El a pierdut o parte dintre susţinători, cu excepţia persoanelor de culoare şi a hispanicilor”, rezumă pentru AFP Scott Keeter, directorul pentru Studii al Institutului Pew.
„Este esenţial să vedem dacă diversele componente ale coaliţiei din 2008 vor participa la scrutin cu aceeaşi rată a prezenţei ca cea de acum patru ani, dar nimeni nu ştie încă răspunsul la această problemă”, continuă el.
În 2008, 95% dintre persoanele de culoare care s-au prezentat la urne – în cadrul unei participări istorice – au votat pentru Barack Obama. El a angrenat totodată 67% din voturile hispanicilor, cel puţin două treimi din rândul populaţiei cu vârsta sub 30 de ani şi 56% dintre femei – faţă de 51% câte au votat în 2004 pentru democratul John Kerry.
În schimb, în ceea ce priveşte clasele populare albe, Obama a fost devansat cu 18 puncte procentuale.
În tabăra republicană, nucleul tradiţional al electoratului este alcătuit din albi, care se opun plătirii unor impozite prea mari şi care susţin o scădere a cheltuielilor la nivelul statului federal, dar şi din creştini conservatori, care se opun căsătoriei între persoane de acelaşi sex sau avortului.
Însă, în pofida alegerilor primare republicane care l-au adus în situaţia de a se poziţiona foarte la dreapta în privinţa unor subiecte care ţin de societate ca imigraţia sau avortul, Mitt Romney poate conta pe o bază electorală mai largă.
Sondajele sunt cele care arată acest lucru, ele plasându-l pe republican uşor înaintea lui Barack Obama la nivel naţional, chiar dacă preşedintele păstrează un uşor avans în cele aproximativ zece state-cheie care vor decide rezultatul scrutinului prezidenţial de la 6 noiembrie.
Ohio, cel mai important stat-cheie pentru democraţi
Deşi există state în care victoria democratului este pur şi simplu asigurată, ca de exemplu Florida sau Virginia, victoria lui Barack Obama ar putea să vină din state din Midwest, a căror populaţie este majoritar albă, ca de exemplu Ohio, Iowa sau Wisconsin.
Dintre aceste state, Ohio este cel care deţine cel mai mare număr de electori (18), apărând în această perspectivă drept cel mai mare lot care trebuie câştigat aproape cu orice preţ.
În 2008, Obama a obţinut victoria în acest stat cu 51,5% din voturile exprimate, în timp ce John McCain a obţinut 46,9%, mulţumită, între altele, unei foarte puternice susţineri din partea tinerilor, femeilor, persoanelor de culoare şi altor minorităţi etnice.
„În acest an există, în mod foarte clar, un declin în privinţa entuziasmului faţă de preşedinte în rândul acestor grupuri din Ohio”, subliniază John Green de la Universitatea Akron din acest stat.
Salvarea industriei de automobile printr-un plan lansat de către Barack Obama – şi opoziţia lui Mitt Romney faţă de acest plan – este un factor-cheie în scrutinul din Ohio, al doilea stat ca număr de muncitori în industria automobilelor.
În acest context, echipa de campanie a lui Barack Obama a multiplicat publicitatea care îl prezintă pe Mitt Romney, un multimilionar şi fost patron al unor fonduri de investiţii, ca pe un om de afaceri fără scrupule, pregătit să delocalizeze locuri de muncă americane.
„Obama are adresabilitate în rândul albilor din cadrul clasei muncitoare din Ohio. Aceştia sunt alegători care mai degrabă se opuneau preşedintelui în urmă cu un an, dar care au o părere mai bună despre el în prezent”, apreciază John Green.
Potrivit unui sondaj ABC/ Washington Post publicat recent, preşedintele înregistrează în rândul bărbaţilor albi din Ohio un scor mai mare cu 7 până la 12 puncte procentuale faţă de cel înregistrat la nivelul acestei categorii la nivel naţional.
În urmă cu patru ani, scrutinul a fost marcat atât de respingerea suscitată de republicanul George W. Bush după două mandate, cât şi de entuziasmul declanşat de campania lui Barack Obama, primul candidat de culoare pentru Casa Albă.
Cea mai importantă temere a echipei lui Obama este ca declinul admiraţiei de care acesta se bucură în rândul alegătorilor din 2008 să nu se transforme într-un nivel de participare mai redus.
Chiar dacă ar învinge Mitt Romney, baza electorală albă a „Grand Old Party” scade aproape văzând cu ochii. De la 90% în 1976, ponderea electoratului alb a scăzut la 74% în 2008 şi ar urma să scadă la 46% în 2050 – când o treime din populaţie va fi de origine hispanică.