Mulţi bărbaţi care au votat cu Obama în 2008 înclină acum către candidatul republican Mitt Romney pentru că sunt frustraţi de politica economică a democratului şi pentu că nu au încredere în capacitatea acestuia de a impulsiona revirimentul. Multe femei, axate în mod tradiţional pe chestiuni sociale, pe problemele pe care le au ele pe piaţa muncii şi pe dreptul lor de a decide întreruperea unei sarcini, sunt de părere că bărbaţii au luat-o razna de tot.
Sondajele confirmă această divizare a statului Ohio pe linia de demarcaţie dintre sexe. Preşedintele Obama e preferat de 52% din femei şi 44% din bărbaţi. Republicanul Romney are 51% din bărbaţi de partea sa şi 44% din femei. Cursa electorală e pe muchie de cuţit, mai precis pe cea a cuţitului de pe masa din bucătăriile americanilor, acolo unde se ceartă femeile cu bărbaţii la micul dejun, scriu cei de la RFI.ro.
Dacă Obama va pierde atunci o va face pentru că nu reuşeşte să scape de eticheta „anti-business”. Să vrei să fii preşedinte cu o atare imagine „in the land of business” nu e deloc uşor. Dacă Romney va pierde atunci o va face pentru că prea a fost de dreapta în dorinţa sa de a mulţumi partidul şi de a primi nominalizarea la şefia campaniei.
Câţi vor vota pentru Obama? Femei, afroamericani, hispanici şi muncitori. Câţi alegători ai lui Romney vor păstra secretul votului faţă de partenerii de viaţă? Nu mai e niciun pic de romantism…