Procurorii DIICOT arată, în referatul cu propunerea arestării preventive a 33 de persoane din gruparea carea se ocupa cu fraude bancare, obţinut de MEDIAFAX, că unul dintre liderii grupării, Mihai Stan, „a reuşit să penetreze prin intermediul unor persoane care au sprinjinit gruparea instituţii importante ale statului”.
„Astfel liderul grupării, Mihai Stan, a reuşit să-şi creeze un cerc relaţional extrem de important, cerc relaţional din care fac parte funcţionari cu rang înalt din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerului Agriculturii, Senatul României, AVAS, Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, ANAF, Fondul Naţional de Garantare a Creditului Rural şi alte structuri ale statului român”, notează anchetatorii în documentul citat.
Procurorii DIICOT au reţinut 33 de persoane, printre care liderul grupării, Daniel Ruse, şi vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel, iar Aurel Şaramet va fi cercetat în libertate în dosarul bancherilor acuzaţi de înşelăciune şi spălare de bani, în care prejudiciul a fost estimat la 22 milioane de euro.
Anchetatorii au audiat la DIICOT – Serviciul Teritorial Bucureşti persoanele cercetate în acest dosar şi au emis ordonanţe de reţinere pentru 33 dintre acestea.
Printre cei reţinuţi de procurori sunt Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte BRD, Florian Dragoş Diaconescu, fost general DIE, liderul grupării, Daniel Ruse şi fraţii Moga, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Aurel Şaramet, suspendat de la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în urma cercetărilor din acest dosar, va fi cercetat în libertate. Şaramet a fost lăsat să plece de la DIICOT vineri, în jurul orei 00.15. El va fi chemat, cel mai probabil, în perioada următoare pentru a da noi declaraţii, au spus sursele citate.
Cele 33 de persoane reţinute au fost duse în arestul Poliţiei Capitalei, urmând ca vineri să fie prezentante instanţei Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.
La audieri au fost duse, joi, o sută de persoane, între care Aurel Şaramet şi angajaţi din Ministerul Economiei, după ce anchetatorii au descins la locuinţele a 50 de suspecţi şi la sediile societăţile acestora din Bucureşti, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.
Învinuiţii din dosar sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Activitatea infracţională a fost sprijinită, au arătat procurorii, de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca , vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi Florian Dragoş Diaconescu.
Mihai Grigoroiu fusese numit recent în funcţia de director adjunct în Ministerul Economiei, la Autoritatea de Management al Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Cătălin Ionuţ Roşu este auditor, iar Andrei Atanasiu era expert în Ministerul Economiei. Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, a fost decisă încetarea activităţii celor trei în funcţiile ocupate.
Potrivit DIICOT, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.
Liderul grupării infracţionale din dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, Daniel Ruse, a candidat ca independent la alegerile din 2008 pentru Primăria Olteniţa, iar apoi, scrie presa locală, şi-a cumpărat o fermă de porci şi ar fi coordonat obţinerea de credite cu documente false.
Originar din judeţul Călăraşi, Ruse a fost al patrulea la alegerile din 2008 pentru funcţia de primar din Olteniţa, obţinând doar 9,24% din voturi, conform datelor Biroului Electoral Central.
Pe plan local, Ruse este cunoscut cu porecla „Tene”, iar din grupul său infracţional ar face parte, printre alţii, fraţii Moga, şi ei cu notorietate în judeţul Călăraşi, potrivit unor surse judiciare. Unul dintre fraţii Moga este finul lui Ruse, conform aceloraşi surse.