Daniel Chitoiu a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul PNL Timis, ca, dintr-un total de circa 2.600 de muncitori, aproximativ 800 lucreaza in prezent la Oltchim.
„In prezent functioneaza o singura electroliza, adica 25-30% din combinat, urmand ca in urmatoarea saptamana, treptat, sa se ajunga la o capacitate de 60%. In prezent sunt discutii cu bancile creditoare astfel incat sa putem asigura finantarea. Din 2.600 de muncitori, in prezent lucreaza circa 800 de oameni”, a explicat Chitoiu.
Chitoiu a adaugat ca privatizarea Oltchim a fost preluata „din mers” si ca nu a fost abandonata, urmand sa fie reluata anul viitor.
„Metoda de privatizare a fost stabilita in anul 2011, combinatul ar fi trebuit sa fie privatizat inca din luna aprilie, dar pana la urma a trebuit sa preluam din mers aceasta privatizare. Daca venea un investitor serios, putea achita datoriile. Privatizarea nu a fost abandonata, se va relua anul viitor. Acum ne straduim sa gasim sursele financiare pentru a asigura capitalul de lucru. Noi, ca Guvern, avem ca obiectiv prioritar introducerea managementului profesionist la companiile de acest gen”, a declarat el.
La Timisoara, ministrul Daniel Chitoiu a vizitat fabrica de Aparate Electrice de Masurat (AEM), una dintre cele mai vechi din Timisoara, apreciind ca, in cazul in care combinatul Oltchim ar fi avut un management ca acela al fabricii din Timisoara, acesta nu ar fi ajuns in situatia din prezent.
Combinatul chimic Oltchim Ramnicu-Valcea a fost repornit cu fonduri platite in avans de furnizorii si clientii companiei, declara, marti, secretarul de stat in Ministerul Economiei Rodin Traicu.
„Oltchim a pornit deja, iar banii au vnit din avansurile date de partenerii comerciali care cumpara produse de la Oltchim”, afirma Traicu.
Productia la combinatul Oltchim a fost reluata la instalatia de electroliza cu membrana, iar in doua saptamani va fi repusa in functiune si electroliza cu catoni de mercur, potrivit reprezentantilor companiei.
Traicu adauga ca planul de restructurare a Oltchim vizeaza partea tehnologica, iar pana in 15 noiembrie ar putea fi date salariile restante ale angajatilor daca situatia economica a combinatului va permite acest lucru.
Veniturile Oltchim au scazut cu 47% in primele noua luni, la 721,9 milioane lei (162,8 milioane euro), iar pierderile au crescut cu 72%, la 308,5 milioane lei (69,6 milioane euro). In perioada similara din 2011, combinatul chimic a avut venituri totale de 1,36 miliarde lei si pierderi de 179,7 milioane lei.
Traicu spunea ca pana la finele saptamanii autoritatile romane intentioneaza sa notifice oficial Comisia Europeana cu privire la ajutorul de urgenta pentru Oltchim, de 20 milioane euro.
Incercarea de privatizare a Oltchim a esuat, intrucat Dan Diaconescu, care a castigat licitatia pentru pachetul de actiuni detinut de stat, nu a platit suma de 45 milioane euro pentru titluri.