ÎCCJ a amânat, luni, pentru 3 decembrie, judecarea contestaţiei în anulare formulată de Adrian Năstase, deoarece nu s-a publicat motivarea sentinţei prin care acesta a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare.
De asemenea, avocaţii lui Năstase au mai spus că este în lucru şi plângerea ce va fi înaintată Curţii Europene pentru Drepturile Omului în legătură cu modul în care s-a judecat acest dosar. Ioan Cazacu, cel care îl reprezintă pe Năstase, a spus că plângerea va fi formulată chiar şi în absenţa motivării deciziei în dosarul „Trofeul calităţii”.
ÎCCJ a amânat şi pe 1 octombrie judecarea contestaţiei în anulare formulată de avocaţii lui Adrian Năstase în dosar, tot din cauza lipsei motivării deciziei Completului de 5 judecători care a pronunţat sentinţa.
Avocatul lui Adrian Năstase, Ioan Cazacu, a anunţat pe 25 iunie că a depus o cerere de contestaţie în anulare a deciziei prin care fostul premier a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”.
Potrivit lui Cazacu, contestaţia în anulare este o cale extraordinară ce se formulează după ce o hotărâre rămâne definitivă, care poate fi contestată numai în anumite puncte prevăzute de legea penală, unul dintre aceste puncte fiind prescripţia răspunderii penale. Consecinţa acestei acţiuni poate fi redeschiderea cazului cu privire la acel aspect – dacă în cauză, de exemplu, faptele sunt prescrise din punct de vedere al răspunderii penale.
Fostul premier Adrian Năstase a fost operat pe 21 iunie, la Spitalul Floreasca din Capitală, după o tentativă de suicid. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv, pe 20 iunie, pe Adrian Năstase, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”.