Mihai Barsan

Moartea ziarului „Frankfurter Rundschau“

inchis, insolvență, ziar

„Aţi auzit-o sau aţi vazut-o cu toţii. Ieri ziarul Frankfurter Rundschau a anunţat insolvenţa. Este un şoc pentru dumneavoastră şi o zi îngrozitoare pentru echipa ziarului. Dar asta nu înseamnă sfîrşitul ziarului Frankfurter Rundschau!” Am citat dintr-un anunţ semnat de echipa redacţională a ziarului falimentar, anunţ publicat ieri în ediţia online şi astăzi pe prima pagină a ediţiei scrise a prestigiosului cotidian ce apare în oraşul Frankfurt pe Main.

 

Nu atît ştirea despre falimentul unei întreprinderi de presă a provocat un şoc în Germania, ci faptul că „Frankfurter Rundschau” este primul ziar supraregional care, probabil, îşi va înceta apariţia. Asta în pofida optismului temperat al anunţului citat în care echipa promite cititorilor că îşi va continua activitatea – fără să spună cum, unde şi în ce condiţii – apelînd, în acelaşi timp, la solidaritatea cititorilor, scriu cei de la RFI.ro

 

„Frankfurter Rundschau” a fost cel de-al 2-lea ziar german care a obţinut la 1 august 1945 licenţa din partea autorităţilor din zona de ocupaţie administrată de către americani. Pe lîngă „Frankfurter Allgemeine Zeitung” (cotidian conservator), „Die Welt” (tot conservator), „Süddeutsche Zeitung” (liberal de stînga) şi „Die Tageszeitung” (alternativ de stînga), „Frankfurter Rundschau” (tot liberal de stînga) fusese unul din cele 5 ziare supraregionale din Germania care de-a lungul anilor a contribuit la diversificarea opiniilor şi la respectarea pluralismului politic prin cultivarea unui jurnalism critic şi curajos.

 

Semnele crizei au devenit vizibile în 2010. Atunci ziarul a fost preluat de către concernul DuMOnt, care a trecut imediat la fuzionarea redacţională a echipei de la Frankfurt cu cea a ziarului local „Berliner Zeitung”. Totodată, cotidianul şi-a schimbat formatul mare, trecînd la unul mic al unui tabloid. Tirajul lui „Frankfurter Rundschau” totuşi a scăzut, avînd în ultimul semestru al acestui an un tiraj de 117.996.

 

Totodată, pierderile au atins anul trecut pragul de 16 milioane euro. Pierderile masive sunt rezultatul crizei care s-a manifestat prin reducerea drastică a publicităţii unor firme. Această stare de fapt a grăbit falimentul.

 

Potrivit unor ştiri neconfirmate, echipa ziarului încearcă să supravieţuiască, preluînd formula practicată de ziarul berlinez „Die Tagezeitung”. Acest ziar funcţionează pe baza unei cooperaţii. Membrii cooperaţiei au pus la dispoziţia ziarului un anumit capital, devenind coproprietari ai ziarului. Formula s-a dovedit a fi viabilă, deşi salariile şi onorariile ziarului sunt mai mici decît la alte ziare. Astfel, cotidianul niciodată nu a fost dependent de cîştiguri publicitare.

 

Criza economică a dat acum o primă lovitură pieţii presei din Germania. Afectate de presiunile economice sunt şi alte ziare, precum „Financial Times Deutschland” sau agenţia de presa DAPD, care în octombrie a intrat în faliment.

 

Profesorul universitar Micha Brumlik şi-a exprimat regretul faţă de situaţia în care se află „Frankfurter Rundschau”. Într-un interviu radiodifuzat el a constatat că echipa ziarului încearcă acum să „celebreze un soi de normalitate”, însă asta nu corespunde realităţii date. „Frankfurter Rundschau” este istorie.

Ultimele Articole