Raţionalizarea benzinei, impusă începând de la 9 noiembrie, „a decurs bine şi a ajutat la reducerea cozilor la pompă”, a subliniat Bloomberg, citat într-un comunicat. Însă aproximativ „30% dintre staţii sunt închise în continuare”, în contextul în care „numeroase persoane vor călători în această săptămână”, cu ocazia sărbătorii Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei), joi, a adăugat el.
Primarul a adăugat că preferă să prelungească raţionalizarea până vineri, „pentru a evita riscul revenirii la cozi de aşteptare interminabile ca înainte” de introducerea acestei măsuri.
El a anunţat că maşinile cu numere de înmatriculare care se termină cu o cifră impară pot fi alimentate în zilele impare şi invers pentru cele cu numere de înmatriculare care se termină cu o cifră pară.
O măsură similară impusă la 3 noiembrie în New Jersey, un stat vecin, a fost anulată pe 13 noiembrie. De asemenea, raţionalizarea benzinei impusă la Long Island a fost suspendată vineri, după opt zile de la introducerea ei.
După trecerea uraganului Sandy, pe 29 octombrie, şoferii din zonele respective au fost afectaţi, numeroase pompe de alimentare rămânând închise. Uneori erau necesare zece ore de stat la coadă pentru a cumpăra benzină de la pompele care au rămas deschise.
Sandy a afectat rafinării şi terminale petroliere, creând dificultăţi importante aprovizionării pe Coasta de Est a Statelor Unite.