Degeratu Claudiu

Sarkozy neagă că ar fi primit bani de la moştenitoarea L’Oreal

Liliane Bettencourt, Nicolas Sarkozy

 „Nu mi-au dat niciodată niciun ban şi nu le-am cerut niciodată vreun ban”, a declarat fostul preşedinte referindu-se la familia Bettencourt, în cursul celor 12 ore de audieri la palatul justiţiei din Bordeaux, potrivit cotidianul Sud Ouest, care susţine, în ediţia de sâmbătă, că a consultat procesul verbal integral.

„Trezorierul meu contestă oficial că a primit bani. Care este elementul factual concordant grav care mă poate incrimina?”, a adăugat el, referindu-se la campania sa prezidenţială din 2007.

Aceste declaraţii figurează în cele 32 de pagini ale procesului verbal al audierii, din care Sud Ouest a publicat sâmbătă extrase.

 

 După lunga sa audiere, Sarkozy a fost plasat sub statutul de martor asistat, un statut intermediar între cel de simplu martor şi cel de inculpat şi care îi permite avocatului să aibă acces la dosar.

Fostul preşedinte a fost convocat de judecători, care îl suspectează că a abuzat de vulnerabilitatea lui Liliane Bettencourt, în vârstă de 90 de ani, care are probleme mentale din septembrie 2006.

„Am mers la domiciliul familiei Bettencourt o dată, la 24 februarie 2007 şi am primit-o, la cererea sa, pe doamna Bettencourt la 5 noiembrie 2008, o dată” când era preşedinte al Franţei, a adăugat Sarkozy.

El dezminte că Bettencourt i-ar fi spus, potrivit martorilor: „V-am susţinut în alegeri cu plăcere. Voi continua să vă ajut”. „Să spui lucruri de o asemenea vulgaritate când vii să îl vezi pe preşedintele Republicii este de neimaginat”, a declarat el.

„În 36 de ani de viaţă politică, este prima dată când sunt convocat într-un cabinet de instrucţie. Este o încercare”, a declarat Nicolas Sarkozy, care s-a retras din viaţa politică de la înfrângerea sa la 6 mai, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în faţa lui François Hollande.

În plus, apărarea sa afirmă că anchetatorii au confundat în agenda lui Nicolas Sarkozy o întâlnire din 5 iunie 2007 cu familia fostei ostatice Ingrid Betancourt cu o întâlnire cu Liliane Bettencourt.

Cotidianul Le Parisien publică o notă în care anchetatorii menţionează un „nume scris greşit” în legătură cu întâlnirea preşedintelui cu „familia Betancourt”.

Parchetul din Bordeaux a dezminţit totuşi că s-a pus problema acestei întâlniri din iunie 2007 în timpul audierii de joi.