Mihai Barsan

Cât plăteşte OMV Petrom pentru serviciile de prospecţiuni offshore în Marea Neagră

Marea Neagra, offshore, OMV, Petrom, servicii

Obiectivul acordului este asigurarea accesului la resursele identificate ca fiind necesare pentru realizarea în cadrul contractelor subsecvente a serviciilor de prospecţiune seismometrică offshore (marină) în Marea Neagră, se arată în anunţul de atribuire publicat de compania de petrol şi gaze, controlată de grupul austriac OMV.

 

Serviciile au fost atribuite prin negociere, la începutul lunii octombrie. Serviciile pot fi subcontractate.

 

„Autoritatea contractantă a aplicat procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare deoarece, în urma aplicarii licitaţiei deschise (…) au fost prezentate numai oferte necorespunzătoare datorită faptului că acestea erau complet irelevante în raport cu obiectul contractului. (…) S-au încheiat acorduri-cadru cu fiecare operator economic invitat, urmând ca adjudecarea contractelor subsecvente să se facă între promitenţii contractori”, conform companiei.

 

Potrivit anunţului de participare la licitaţia dechisă, publicat în mai, compania intenţiona să încheie un acord-cadru cu maxim trei agenţi economici, pe o durată de patru ani şi o valoare estimată fără TVA cuprinsă între 4,7 milioane euro şi 93,3 milioane euro făr TVA.

 

Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent era estimată la 40 milioane euro, cu o durată de 18 luni.

 

OMV Petrom şi ExxonMobil Exploration and Production România au anunţat în februarie o descoperire semnificativă de gaze la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României. ExxonMobil Exploration and Production România pregăteşte pentru următorii doi ani investiţii de până la 1,23 miliarde de dolari în foraj petrolier şi lucrări adiacente în Marea Neagră.

 

Grupul austriac are în concesiune în Marea Neagră blocul Neptun şi alte două perimetre în apele Ucrainei şi Bulgariei.

 

Extracţia de gaze în Marea Neagră este preconizată pentru sfârşitul deceniului. OMV va continua anul viitor forările în perimetrele de petrol şi gaze din Marea Neagră, în încercarea de a găsi noi zăcăminte de hidrocarburi.

 

Directorul responsabil de explorare şi producţie din OMV, Jaap Huijskes, a declarat recent cã guvernul român doreşte ca gazele pe care OMV le-ar putea extrage din Marea Neagră să fie vândute în primul rând pe piaţa românească, pentru a înlocui importurile, dar totul depinde de preţ şi de sistemul de taxare.