„A fost foarte frumoasă parada”, a spus Băsescu, la finalul ceremonialului militar.
Şeful statului a fost deopotrivă huiduit şi aplaudat de către participanţii la paradă. Când a ajuns la Arcul de Triumf, câţiva protestatari au strigat „Jos Băsescu”, dar au fost şi alţii care l-au aplaudat şi i-au scandat numele.
Întrebat, la final, cum i s-a părut parada, Crin Antonescu a răspuns: „Admirabilă. Cred că a fost pentru toată lumea o bucurie şi să dea Dumnezeu ca în fiecare an să avem astfel de manifestări din ce în ce mai frumoase”.
Premierul Victor Ponta a fost şi el prezent la paradă, fiind însoţit de soţia sa, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, şi de cei doi copii ai săi.
De altfel, este pentru prima dată în ultimii ani când la parada de la Arcul de Triumf asistă atât preşedintele, cât şi şeful Senatului şi premierul.
Ca în fiecare an, au fost prezenţi la eveniment şi foştii şefi de stat Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.
Întrebat despre huiduielile mulţimii la adresa preşedintelui Băsescu, Iliescu a afirmat că suntem în democraţie, iar libertatea de exprimare este asigurată. El a mai spus că 1 Decembrie este pentru toată lumea o zi plină de semnificaţii.
Şeful Statului Major General (SMG), locotenent-general Ştefan Dănilă, a spus că parada din acest an a fost una reuşită şi a spus că nu ştie cum va arăta cea de anul viitor, având în vedere că se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire. El a dat asigurări că, în funcţie de bugetul şi nevoile pe care le va avea Ministerul Apărării Naţionale, la parada de anul viitor va defila tehnică din toate categoriile de forţe.
„Este un eveniment normal, este un eveniment care este în sarcina noastră să îl pregătim, să îl organizăm, să îl desfăşurăm şi aşa cum am făcut şi în ceilalţi ani, considerăm că ne-am făcut datoria. Eu consider că a fost o paradă reuşită. (…) Este foarte greu pentru anul viitor când se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire şi nu ştiu ce vom face pentru a face o paradă de 95 de ani”, a declarat pentru AGERPRES Ştefan Dănilă.
La ceremonialul militar de la Arcul de Triumf au fost prezenţi majoritatea miniştrilor Cabinetului Victor Ponta.
La festivităţile dedicate zilei de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf au mai fost prezenţi şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu, fostul premier Nicolae Văcăroiu, preşedintele Curţii de Conturi, şi fostul procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi.
De asemenea, la paradă au participat parlamentari, înalţi demnitari, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi ai Armatei.
În acest an, comandantul paradei a fost generalul-maior Nicolaie Dohotariu, comandantul Diviziei 1 Infanterie „Dacica”, purtătoarea tradiţiei Armatei 1, unitate care a luat fiinţă în timpul Primului Război Mondial.
Potrivit Jandarmeriei Române, la parada militară au asistat aproximativ 20.000 de persoane. Ordinea publică a fost asigurată de peste 300 de jandarmi şi aproximativ 500 de poliţişti.