Va ninge la munte, în estul şi sud-estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei şi în sud-estul Olteniei, iar în Dobrogea vor predomina ploile.
În sud-estul teritoriului vor fi condiţii de polei.
Vântul va avea intensificări, iar în Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbura va viscoli ninsoarea.
Pâna duminică seara la ora 20.00 rămâne în vigoare codul galben de ninsori şi ploi abundente şi intensificari de vânt, care vizează întreaga ţară, mai putin 9 judeţe din sudul Munteniei şi Olteniei şi Muncipiul Bucureşti
În acest interval vor fi precipitaţii în toate regiunile, sub formă de ninsoare în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, mixte în Transilvania şi Oltenia şi ploi în Muntenia şi Dobrogea.
Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25…30 l/mp în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în Moldova. Îndeosebi în prima parte a zilei, vântul va avea intensificări, iar în Crişana, Banat şi la munte va viscoli ninsoarea.
În Dobrogea, dar şi în sudul Olteniei şi al Munteniei, inclusiv în Municipiul Bucureşti, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie.