La nici 30 de ani, Vlad Cosma, fiul şefului consiliului judeţean Prahova, Mircea Cosma, intră în Parlament cu peste 70 de procente, un adevărat record la nivelul judeţului. Fost consilier al lui Adrian Năstase Cosma junior va fi succesorul acestuia în colegiul din Mizil.
Şi fiul omului de afaceri Adrian Petrache, cunoscut ca un apropiat al lui Năstase, prinde un loc în parlament. „Am câştigat alegerile parlamentare din Colegiul 15 pentru Camera Deputaţilor. Am strâns în jur de 68% din voturile exprimate!”, a scris Alin Petrache pe facebook.
Câştigător a ieşit şi liberalul George Scarlat, fiul lui Marcel Scarlat, patronul unui renumit complex turistic din Galaţi. Astfel, din administrator al afacerilor familiei, Scarlat ajunge deputat, la 34 de ani, cu peste 62% din voturi.
Şi Adrian Mocanu, fiul baronului PSD Buzău, Victor Mocanu, a intrat in Parlament. La fel Andrei Sava, care provine dintr-o familie de prosperi oameni de afaceri din Prahova. Şi el a obţinut al doilea mandat de deputat.
Noroc au avut şi soţiile de politicieni. Raluca Surdu, soţia şefului RAAPPS, Georgian Surdu, Gabriela Firea, căsătorită cu primarul din Voluntari şi Elena Uioreanu intră în noul legislativ. De altfel, preşedintele consiliului judeţean Cluj, Horia Uioreanu, şi-a exprimat bucuria pe facebook.
Şi Monica Iacob Ridzi a prins un loc în Camera Deputaţilor, la redistribuirea judeţeană; la fel şi Manuela Mitrea, soţia senatorului PSD Miron Mitrea, care a câştigat colegiul din Constanţa cu peste 63% din voturi. Norocul electoral i-a surâs şi fostei secretare a lui Liviu Dragnea, Cătălina Ştefănescu, care la doar 23 de ani a fost aleasă deputat de Teleorman.