Soţii Locic sunt acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, aderare şi sprijinire de grup infracţional şi spălare de bani.
Avocatul lor a arătat, la ieşirea de la DIICOT, că soţii Locic sunt acuzaţi de aceste fapte în legătură cu modul în care au vândut un imobil din cartierul bucureştean Dorobanţi. Apărătorul celor doi a mai spus că imobilul a fost vândut cu 6,4 milioane de euro unei societăţi Prod Conserv care, pentru achiziţionarea acestuia, a făcut contract cu o bancă.
Totodată, avocatul a arătat că, la audieri, procurorii nu le-au arătat soţilor Locic nicio probă directă care să probeze acuzaţiile ce le sunt aduse. Întrebat despre implicarea soţiei lui Locic, avocatul a spus că aceasta a semnat fără să aibă cunoştinţă actele de vânzare a imobilului. Avocatul a mai precizat că procurorii vor cerere vineri Curţii de Apel Bucureşti arestarea preventivă a lui Marius Locic.
Până la acest moment, a mai precizat avocatul, procurorii au emis peste 10 ordonanţe de reţinere în dosarul fraudelor bancare, printre care una în cazul unui notar public, ceea ce atrage, după caz, competenţa Curţii de Apel.
Joi seară, când a fost adus pentru audieri la DIICOT, Marius Locic declarase presei că este absolut nevinovat, are o relaţie foarte bună cu băncile şi creditarea şi că, în opinia sa, cel mai probabil, a deranjat anumite persoane prin deschiderea unor pieţe. Marius Locic: Nu am fraudat pe nimeni. Probabil am deranjat anumite persoane
Dumitru Creştin, Dana Băjescu, directorul Grupului BRD Dorobanţi din Bucureşti, şi notarul Paula Rosenberg, soţia lui Damian Drăghici, au plecat de la DIICOT, după ce au fost audiaţi în dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro.
Avocatul lui Dumitru Creştin a declarat că acesta a fost audiat în calitate de martor. Unul dintre fraţii lui Dumitru Creştin, Ioan, este în continuare la audieri.
În acest dosar, procurorii audiază, începând de joi seară, zeci de persoane. Audierile au început după ce la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au fost aduse documente, calculatoare şi imprimante ridicate la percheziţiile făcute în Bucureşti şi în judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea.
În acest dosar mai sunt vizaţi Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, şefi ai sucursalelor BRD Unirii şi Dorobanţi, responsabili ATE Bank, precum şi fraţii Creştin, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Potrivit surselor citate, în această afacere ar fi implicaţi şi patru notari, unul dintre aceştia fiind soţia lui Damian Drăghici, Paula Rosenberg. Damian Drăghici, consilier al premierului Ponta pentru problemele romilor, a fost ales senator pe listele USL.
Anchetatorii au făcut, joi, 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor, prejudiciul fiind de 85 milioane de euro.
Percheziţiile au fost dispuse de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală la 48 de adrese din municipiul Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea, acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat constituit din 58 de persoane suspectate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.