Cătălin Voicu a cerut un termen în vederea pregătirii apărării.
Magistraţii ÎCCJ au decis pe 1 iunie condamnarea senatorului Cătălin Voicu la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă în procesul în care a fost judecat pentru fapte de corupţie, alături de fostul judecător Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic.
Totodată, judecătorii instanţei supreme i-au condamnat pe omul de afaceri Costel Căşuneanu la patru ani de închisoare, cu eliberare condiţionată sub supraveghere, pe un termen de încercare de şapte ani, pe fostul judecător al ÎCCJ Florin Costiniu, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă, şi pe omul de afaceri Marius Locic, la patru ani de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă.
Judecătorii au decis schimbarea încadrării juridice a lui Cătălin Voicu şi l-au condamnat pe acesta la cinci ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (actul material constând în primirea de la inculpatul Marius Locic a sumei de 119.000 lei), la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi la un an şi două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie.
Potrivit legii, instanţa a contopit pedepsele aplicate lui Cătălin Voicu şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de cinci ani închisoare. Din această perioadă va fi dedusă durata arestării preventive – respectiv de la 30 martie 2010 până la 18 iulie 2011.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi: Cătălin Voicu, senator în Parlamentul României, care este acuzat de procurori de două fapte de trafic de influenţă în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată; Florin Costiniu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală din cadrul ÎCCJ, acesta fiind deferit justiţiei pentru complicitate la trafic de influenţă; Costel Căşuneanu, asociat la SC PA&CO Internaţional SRL Bacău, pentru cumpărare de influenţă, în formă continuată; Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, pentru cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie, toate în formă continuată.