Mihai Barsan

Stroe: Prefecturile rămân la Interne

Antonescu, interne, prefecturi, senat, Stroe

El a infirmat, astfel, informaţia potrivit căreia prefecturile ar urma să treacă la Administraţie, minister pentru care a fost propus social-democratul Liviu Dragnea.

 

Stroe a ajuns la biroul lui Antonescu după ora 09:30.

 

Liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta discută în biroul preşedintelui Senatului.

 

Audierile în comisiile parlamentare ale miniştrilor propuşi în viitorul Cabinetul Ponta au fost amânate, joi, din cauza unor neînţelegi în USL, motivele având legătură, potrivit unor surse, cu atribuţiile miniştrilor şi cu subordonarea unor instituţii în Guvern.

 

Joi seară, după anunţul privind amânarea audierilor miniştrilor propuşi, au început să circule informaţii referitoare la disputele din interiorul USL legate de atribuţiile miniştrilor delegaţi.

 

Ulterior, Victor Ponta a plecat de la Parlament şi fost asaltat de jurnalişti cu întrebări referitoare la motivele disputelor, respectiv subordonarea ANAF şi trecerea Autostrăzilor la Ministerul Marilor Proiecte.

 

După plecarea lui Ponta, au apărut informaţii referitoare la iniţierea unor discuţii ale PSD cu UDMR şi cu PPDD.

 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că nu crede că PSD a început negocieri cu UDMR sau PPDD.

 

Antonescu a declarat, joi seară, USL face bine, că PNL nu a cerut ministere în plus şi că audierile miniştrilor propuşi vor începe vineri, menţionând că nu au fost întrunite toate condiţiile, inclusiv politice, pentru ca acest lucru să se întâmple joi.