În trimestrul trei 2012, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă, pe segmentul 15-64 ani, a fost de 60,8%.
Populaţia activă a României totaliza 10.145.000 persoane, la finele trimestrului trei, din care, 9.457.000 persoane erau ocupate şi 688.000 de persoane erau în şomaj.
Raportul de dependenţă economică (numărul persoanelor inactive şi în şomaj ce revin la 1.000 persoane ocupate) a fost de 1.254, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1.584), precum şi pentru cele din mediul urban (1.280).
Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 65,4%.
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) de 60,8% a crescut, atât faţă de cea înregistrată în trimestrul corespunzător din anul precedent (+1,7 puncte procentuale), cât şi faţă de cea înregistrată în trimestrul anterior (+0,8 puncte procentuale).
Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbaţi (67,8%, faţă de 53,8% pentru femei) şi pentru persoanele rezidente în mediul rural (62,9% faţă de 59,3% în mediul urban).
Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 26,1%.
Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,9 puncte procentuale (7,2% pentru bărbaţi faţă de 6,3% pentru femei), iar pe medii rezidenţiale, de 3,6 puncte procentuale (8,4% pentru mediul urban, faţă de 4,8% pentru mediul rural).
Rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (22,7%) în rândul tinerilor (15-24 ani).