Money.ro

Piaţa auto din România: cinci ani consecutivi de scădere

vanzari auto noi, vanzari auto second hand

După cinci ani de scăderi consecutive, piaţa auto din România se află într-o situaţie foarte dificilă, iar comparativ cu anul 2007 – ultimul an de creştere – scăderea vânzărilor este de 77%.

Situaţia pieţei auto este bine reliefată şi de faptul că volumele de vânzări înregistrate în România sunt comparabile cu cele din ţări care au o populaţie mult mai mică, precum Slovacia, Slovenia sau Ungaria.

 

Mai mult, faţă de estimările de la început de an, care anticipau o piaţă de 120.000-130.000 de unităţi, scăderea este de 50% În opinia Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile /APIA/, situaţia dificilă în care se găseşte piaţa auto a fost determinată de derularea defectuoasă a Programului ‘Rabla’ (demaraj întârziat, fonduri insuficiente, întârzieri la plată) şi de impactul redus al taxei pe emisii poluante ca şi instrument eficient de stimulare a achiziţiei de vehicule noi, în special prin reducerea acesteia cu 25% comparativ cu anul 2011.

 

Scădere dramatică a vânzărilor

Cele mai recente date oficiale despre piaţa auto sunt cele pe primele 11 luni din 2012, care arată că vânzările de autovehicule noi continuă să scadă, însă cresc importurile de vehicule rulate.

Şi luna noiembrie a lui 2012 este una slabă din punct de vedere al vânzărilor de autovehicule noi, acestea fiind cu 8% mai mici fată de luna octombrie. Ajungem astfel să consemnăm la 11 luni o scădere de 22,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011.

În continuare, în luna noiembrie vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (79% din total), cu opt puncte procentuale mai mult decât în luna precedentă. Astfel, pe total an, cu doar 31% din vânzări, persoanele fizice înregistrează comparativ cu anul trecut o scădere de 55%.

De asemenea, continuă să se manifeste asupra pieţei, impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate, care, la un volum de aproximativ 156.000 unităţi la autoturisme şi 39.000 la vehicule comerciale, au o creştere de 82%, respectiv 43% faţă de 2011. La aceste cifre, trebuie remarcat faptul că la fiecare autoturism nou vândut în România au fost aduse alte două rulate şi ceea ce este mai grav, că peste 68.000 (44%) dintre acestea din urmă sunt mai vechi de zece ani, adică mai multe decât s-au vândut prin reţelele naţionale ale producătorilor autohtoni şi externi.

În ceea ce priveşte producţia naţională, s-au fabricat în luna noiembrie 29.958 autovehicule, cu 23% mai puţin decât în luna octombrie, ceea ce face ca pe întreaga perioadă (ianuarie – noiembrie) să se înregistreze, comparativ cu perioada similară a anului precedent, o scădere totală de 3,2% (volum total 308.089 unităţi). În interiorul acestei cifre se remarcă o creştere destul de redusă înregistrată la autoturisme (+0,9%), dar şi o scădere importantă (-53,7%) a producţiei de vehicule comerciale.

 

Creștere doar la export

La export, a fost consemnată o creştere generală de 7,7% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011, pe un volum total de 309.104 unităţi. Această creştere se datorează în exclusivitate autoturismelor care, pe volume importante (298.995), înregistrează o creştere de 12,8%.

Vehiculele comerciale în schimb, la un volum total 10.109 unităţi (rămas constant din luna august), au înregistrat o scădere de 54%, comparativ cu 2011.

 

Cel mai vândut model la export în luna noiembrie a fost noul Sandero (11.971 unităţi), urmat de Dacia Duster cu 11.825 unităţi, acesta conducând detaşat însă la 11 luni cu un volum total de 126.643 unităţi, corespunzător unui procentaj de 42% din numărul total de autoturisme exportate). Acesta este urmat de Ford B-MAX (8.061 în noiembrie, total anual de 28.092 unităţi), Dacia Logan MCV (3.971 unităţi, respectiv 34.778 pe întreg anul) şi Dacia Logan (3.943 unităţi în noiembrie şi un total de 44.990 în 2012).

Vânzările de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) au înregistrat o scădere de peste 22% faţă de aceeaşi perioadă din 2011 (aceasta fiind printre cele mai mari din UE), pe un volum total de 80.439 unităţi, autoturismele înregistrând o scădere şi mai mare, de 24.9%, la un volum de 66.834 unităţi.

 

Dacia, VW și Skoda – cele mai bune vânzări în 2012 pe piața locală

 

La autoturisme, în cele 11 luni din 2012, topul pe mărci este format de Dacia, cu 18.346 unităţi vândute (27,5% din total), urmată de Volkswagen (7.550 unităţi / 11,3%), Skoda (5.932 unităţi / 8,4%), Ford (4.431 unităţi / 6,6%), Renault (4.428 unităţi / 6,6%) şi Hyundai (3.059 unităţi / 4,6%). După provenienţă, este de remarcat faptul că vânzările de autoturisme din producţia internă au scăzut cu 32,6%, iar cele din import cu 21,6%.

 

Pe modele, situaţia din lunile precedente se păstrează neschimbată. Pe primul loc este Dacia Logan cu vânzări în luna noiembrie de 821 unităţi şi un total în 2012 de 8.975 unităţi, urmat la mare distanţă de Dacia Duster cu 465 unităţi în noiembrie (5.023 unităţi în 2012). Podiumul este completat de către Skoda Octavia, 265 unităţi în noiembrie şi un total de 3.168 unităţi în 2012. Acestea trei sunt urmate de către Renault Clio şi Logan MCV.

La segmentarea pe clase, la 11 luni doar clasele E (executive) şi monovolum sunt pe plus, dar acestea reprezintă doar 4% din piaţă. Toate celelalte sunt pe minus, cu scăderi cuprinse între 5,6% şi 32,7%, cele mai mari fiind tocmai la clasele de volum (A-C).

În funcţie de tipul de combustibil, piaţa este împărţită în mod egal între autoturismele echipate cu motoare diesel şi cele cu benzină (diesel 50,8% / benzină 49,2%). Această situaţie se datorează faptului că vânzările de autoturisme cu motoare diesel au înregistrat o scădere mult mai mică (-5,7%), comparativ cu cele pe benzină care au înregistrat o scădere puternică, de 38%.

În ceea ce priveşte vehiculele comerciale uşoare (plus microbuze), acestea au înregistrat în 11 luni o scădere de 4,7%. Pe mărci, primele locuri sunt ocupate de către Dacia, Ford, Renault, Volkswagen şi Fiat, acestea acoperind împreună peste 68% din totalul pieţei.