Mihai Barsan

Jumătate din mâncarea la nivel global e aruncată la gunoi

america, Europa, gunoi, mâncare, ONU, risipă

Vorbim de o cantitate anuală de două miliarde de tone de mâncare care ajunge la gunoi. Dincolo de consumul iraţional, probleme sunt şi la producţie. Raportul elaborat de Institutul Inginerilor Mecanici afirmă, de exemplu, că 30% din legumele din Marea Britanie nu sunt culese din cauza aspectului lor care nu le face eligibile pentru un loc pe rafturi. Tim Fox, unul din autorii studiului a declarat în context că risipa este „halucinantă”.

 

Atitudinea consumatorilor este cea mai gravă în Europa şi SUA. Dacă celelalte continente mai ajung la o cotă de 30% din cantitatea de mâncare care este aruncată la gunoi, America şi Europa depăşesc deseori jumătate, deci 50%. În mod evident, cantitatea uriaşă de mâncare irosită ar putea hrăni oamenii din zone subdezvoltate care ajung şi în anul 2013 să moară de foame. Mai mult însă, şi suprafeţele agricole, resursele de apa şi energie folosite în producţie sunt utilizate fără nicio noimă având în vedere că produsele nu au nicio utilitate. De exemplu, 550 de miliarde de metri cubi de apă sunt irosiţi pe culturi care ajung să nu fie mâncate niciodată, scriu cei de la RFI.ro

 

Conform previziunilor ONU, în anul 2075, omenirea va avea 3 miliarde de guri de hrănit în plus având în vedere estimarea de creştere a populaţiei mondiale la 9,5 miliarde de oameni. Volumul de apă necesar agriculturii ar putea depăşi 10.000 de miliarde de metri cubi în 2050. Tim Fox spune că resursele planetei sunt sub presiune crescândă. „Trebuie găsite soluţii de eficientizare a producţiei, a transportului şi a stocării alimentelor”. Guvernele, agenţiile internaţionale, dar şi tehnicienii trebuie să ajute la schimbarea mentalităţii şi să reducă risipa de mâncare pe mapamond.