Sub titlul “Dezmembrarea României şi diversiuni informaţionale” pe site-ul Vocea Rusiei, Valentin Mândrăşescu publică o analiză în care acuză Uniunea Europeană de susţinerea procesului de federalizare şi nu aşa cum susţine “politologul” Andrei Safanov, în comentariul postat pe site-ul de limbă rusă, nr2.ru, în care reia cunoscutele teze promovate de regimul de la Tiraspol, acuzând România de tendinţe expansioniste şi imperialiste, de anexare a teritoriilor din stânga Prutului.
„Trebuie să privim adevărul în faţă. Împotriva expansionismului românesc nu se poate trata cu jumătăţi de măsură. Chiar dacă Rusia şi Ucraina vor avea un punct de vedere comun, este greu de oprit tendinţele expansioniste ale urmaşilor lui Ion Antonescu. Toate regimurile politice ale României au întreţinut o diplomaţie agresivă care au militat pentru expansiune şi şovinism. În al doilea rând, România are aliaţi puternici şi influenţi, precum Statele Unite, Uniunea Europeană şi NATO”, scrie analistul Safanov, propunând şi o soluţie la problema românească.
„Trebuie să spunem deschis: singurul mod de a scăpa odată şi pentru totdeauna de pericolul românesc ESTE ÎNCETAREA EXISTENŢEI STATULUI ROMÂN ŞI DISPARIŢIA SA DE PE HARTA POLITICĂ A LUMII”.
Din punctul de vedere al lui Safanov, pentru dispariţia României de pe hartă ar fi nevoie de conlucrarea tuturor statelor care au avut de suferit de pe urma ţării noastre, adică Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Rusia şi Republica Moldova.
Însă în viziunea Vocei Rusiei, Ştirea că un anume Andrei Safonov îşi doreşte ca „România să dispară de pe harta lumii” reprezintă doar o “declaraţie-bombă” din categoria “şoc şi groază”. “În condiţii normale, declaraţiile lui Safonov nu ar merită să fie nici analizate şi nici comentate, dar în cazul dat reacţia presei din România justifică câteva precizări importante”, începe comentariul postat de VR. În primul rând agenţia de presă ce-l citează pe tiraspolean ar aparţine unei companii britanice, deci nu are vreo legătură nici cu Moscova, nici cu Kievul. În plus, Safonov s-ar afla în dizgraţia regimului instalat de Moscova la Tiraspol, fiind un personaj obscur în căutare disperată de publicitate.
Însă, “şoc şi groază” pentru că “problema atinsă de acest incident este cât se poate de reală însă nu are o legătură cu Moscova, ci cu Uniunea Europeană”, este de părere VR. Deci planurile de dezmembrare a României sunt reale şi de necontestat, însă nu sunt elaborate în niciun caz de neo-cominternişti la Moscova ci în laboratoarele politicienilor de la Bruxelles.
“Conducerea UE pare să fi decis că distrugerea statelor naţionale şi transformarea Uniunii Europene într-o „federaţie de regiuni”, astfel încât elitele naţionale să nu mai poată opune rezistenţă centrului decizional aflat undeva pe axa Bruxelles – Berlin”, spune analistul de la VR.
Dovada acţinilor duplicitare ale Bruxelles-ului o reprezintă reacţiile timide ale UE faţă de mişcările separatiste din ţări precum Spania, Marea Britanie, Italia sau Franţa. “Privite într-un context mai larg, aceste mişcări se înscriu sinergic în planurile Comisiei Europene de a regionaliza toate statele-membre şi de a crea o structură federativă europeană pentru a controla şi a domina mai uşor naţiunile”, dezvăluie VR.
Argumentele părţii ruse constau în evoluţiile recente din Europa. Ceea ce părea de neimaginat în urmă cu doar un de zile, poate deveni realitate într-un viitor apropiat. Scoţia va organiza un referendum privind obţinerea independenţei şi milioane de catalani demonstrează în Spania. “Problema distrugerii organizate a statelor naţionale este cât se poate de reală, iar în spatele procesului de regionalizare forţată stau entităţi naţionale şi supranaţionale deosebit de influente. Anul 2013 se preconizează a fi anul triumfului separatismului şi regionalismului european”, consideră VR.
Cedarea suveranităţii politice a României către Bruxelles şi cea economică către FMI nu are cum să fie în avantajul Moscovei, explică în mod logic analistul Vocii Rusiei. “Paranoia rusofobă din presa românească este alimentată inclusiv de cei care îşi doresc ca societatea românească să nu observe că la Bruxelles i se pregăteşte un nou dictat de la Viena”, conchide acuzator VR.