„Eu nu ştiu când o să ieşim din isteria asta că vrea USL să ia Justiţia, care e a domnului Băsescu. La CSM e o bătălie pentru putere în interior, în primul rând între cei care sunt acolo şi în al doilea rând între ceea ce înseamnă ideea că un procuror a ajuns şef peste judecători. Ceea ce cred că trebuie făcut prin Constituţie – şi rezolvă şi problema de la CSM şi pe cea de bătălie pentru putere, cine numeşte procurorul general, e al preşedintelui, e al premierului – să lămurim foarte clar: dacă procurorii sunt magistraţi, că de aia sunt în CSM, atunci nu mai trebuie să mai fie subordonaţi ierarhic”, a spus Victor Ponta, marţi seara, la Realitatea TV.
El a adăugat că judecătorii nu vor accepta niciodată că şeful CSM este un procuror şi a criticat lipsa unei reforme reale în justiţie.
„Trebuie să recunoaştem următorul lucru: Nu s-a făcut nicio reformă în justiţie în ultimii ani, singurul lucru care a contat a fost ‘domne, să-i pun pe oamenii mei să fie şefi’ aici, la Bucureşti, unde se dau bătăliile la Champions League”, a conchis Ponta.