„Producătorii au obligaţia de a oferi spre vânzare prin licitaţie publică, conform prevederilor regulamentului privind tranzacţiile pe piaţa concurenţială de gaze naturale, un procent de 45% din cantitatea de gaze naturale produsă în cursul anului 2013”, precizează ordinul citat.
Contactat de Mediafax, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a precizat că nu există un termen limită pentru intrarea în vigoare a acestui ordin, documentul fiind pus marţi în dezbatare.
Prevederile acestui ordin se vor aplica companiilor de stat, nu şi celor private, însă cele cu capital privat au tot intersul să participe la astfel de tranzacţii întrucât ar obţine preţuri mai bune.
„Companiile de stat sunt obligate să respecte acest ordin, dar cele private, precum Petrom, nu, din cauza regimului lor de proprietate. Dar nu cred că Petrom nu va dori să organizeze astfel de licitaţii, ar obţine preţuri mai bune”, a declarat Havrileţ.
La licitaţie pot participa toate companiile care au licenţă de furnizare a gazelor eliberată de ANRE.
În prezent, gazele din producţia internă sunt vândute la un preţ recomandat de către ANRE, situat la o treime faţă de preţul de import. Populaţia şi micii consumatori plătesc preţuri reglementate la gaze, stabilite de ANRE.
Contractele vor putea fi încheiate pe durata unei zile, a unei săptămâni, a unei luni sau a unui an.
Documentul citat nu precizează data când va intra în vigoare şi nici perioada în care va fi aplicat.
Havrileţ a precizat că, în lipsa unei burse de gaze naturale, producătorii de gaze vor trebui să demonstreze ANRE că au elaborat proceduri transparente de vânzare a gazelor naturale. Totodată, tranzacţiile cu gaze vor putea fi organizate pe orice platformă, nu doar pe cea a OPCOM.
„Până când va apărea o burs de gaze, licitaţiile vor fi organizate de producătorii de gaze. Orice entitate care va demonstra că are proceduri transparente va putea organiza licitaţii de tranzacţionare a gazelor”, a mai spus Havrileţ.
Bursa de energie OPCOM, controlată de compania de stat Transelectrica, a anunţat de mai mult timp că intenţionează să deruleze şi licitaţii cu gaze naturale. Deocamdată, OPCOM nu deţine o astfel de platformă.
Comparativ, producătorii de electricitate sunt obligaţi de Legea energiei să tranzacţioneze pe piaţa concurenţială întreaga cantitate de energie disponibilă.
„Prin crearea regulilor de contractare în cadrul licitaţiilor de gaze naturale se urmăreşte accesul nediscriminatoriu la sursele de gaze naturale, asigurarea transparenţei tranzacţiilor prin contracte de vânzare-cumpărare şi prin contracte de achiziţii a gazelor naturale şi egalitatea de şanse a participanţilor la piaţă”, precizează anexa ordinului.
Cei mai mari producători de gaze din România sunt compania de stat Romgaz Mediaş şi OMV Petrom (SNP), care împreună acoperă peste 98% din producţia internă.
Alte companii care produc gaze în România sunt Lotus Petrol, Foraje Sonde, Amromco Ploieşti, Amromco New York şi Aurelian Oil&Gas.