Zgonea a fost întrebat despre intenţia anunţată de secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, de a fi analizată modificarea Statutului parlamentarilor în ceea ce priveşte imunitatea aleşilor.
„Am vorbit cu domnia sa, i-am explicat care este situaţia, agenţia Reuters a deformat adevărul. Eu am transmis şi editorului-şef de la agenţia Reuters punctul nostru de vedere, al Parlamentului României, şi am programat o întâlnire cu secretarul general pentru săptămâna viitoare la Bruxelles. I-am explicat mot-a-mot că nu se poate într-o lege organică dintr-un stat democratic european să poţi să extinzi imunitatea scrisă în Constituţie, chestiune pe care şi domnia sa o ştie, şi i-am spus că tot ceea ce scrie în textul Statutului deputatului şi senatorului înseamnă închiderea unor recomandări negative în MCV şi păstrarea recomandărilor de la Comisia de la Veneţia”, a declarat Zgonea.
Parlamentul a adoptat, marţi, modificările la Statutul deputaţilor şi senatorilor, în forma în care au trecut de comisie, cu 309 voturi „pentru”, 56 de voturi „împotrivă” şi două abţineri.
Vezi aici mai multe informaţii despre modificările Statutului parlamentarilor.