Şefii celor două instituţii, Ion Călinoiu, din partea CJ Gorj, şi Florin Cârciumaru, primarul oraşului, au fost prezenţi la eveniment, la Târgu Jiu venind şi preşedintele CJ Vâlcea, în timp ce preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi-a trimis reprezentanţi, care au făcut inclusiv o donaţie de carte.
Andrei Marga a precizat, cu această ocazie, că ICR nu se suprapune peste activitatea altor instituţii de cultură din ţară sau care au menirea de a promova cultura românească în străinătate, reglementările legale în acest domeniu fiind foarte clare.
„Nu ne suprapunem cu ceea ce face Ministerul Culturii, noi ne ocupăm de un singur aspect. Vrem internaţionalizarea, etalarea în plan european, universal, a valorilor culturale româneşti. Nu ne suprapunem nici cu Ministerul de Externe, care are, desigur, un registru de activităţi amplu. Noi ne ocupăm doar de partea culturală a întregii reprezentări externe a României, parte foarte importantă şi în cazul altor ţări”, a precizat Marga.
Primarul Florin Cârciumaru a declarat, cu aceeaşi ocazie, că deschiderea unei filiale a ICR în oraşul lui Brâncuşi reprezintă o oportunitate în plus de promovare a zonei, el reamintind că autorităţile continuă eforturile de a include operele realizate de marele sculptor la Târgu Jiu în Patrimoniul UNESCO.
Florin Cârciumaru a precizat şi că municipalitatea a demarat procedurile pentru a organiza în această primăvară un concurs de proiecte care vizează amenajarea arhitecturală a Căii Eroilor, Guvernul României urmând să susţină cu fonduri materializarea proiectului ce va fi desemnat câştigător.
Filiala Oltenia – Gorj a ICR îşi are sediul în biblioteca Universităţii Constantin Brâncuşi, în zona centrală a oraşului, director fiind Ion Cepoi, şef până acum al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, acesta stabilind deja un program de activităţi al filialei pentru anul 2013.
Astfel, conform programului respectiv, activităţi care erau organizate şi în anii trecuţi de autorităţile locale şi judeţene vor avea de acum încolo ca şi coorganizator ICR filiala Oltenia-Gorj. Pe lista manifestărilor respective se regăseşte Simpozionul internaţional de sculptură „Constantin Brâncuşi”, programat pentru luna august, dar şi expoziţia retrospectivă de artă plastică GorjFest, precum şi expoziţia de fotografie artistică „Acasă la Brâncuşi”, realizată de Teodor Dădălău, ce urmează a fi găzduită în sala Salvador Dali din Barcelona.
Programul ICR Oltenia – Gorj mai include pentru anul 2013 susţinerea de către Teatrul Dramatic Elvira Godeanu din Târgu Jiu a unui turneu în Franţa, cu piesa „Emigranţii”, jucată în limba franceză.
De asemenea, în programul respectiv se regăseşte un subpunct intitulat „Târgu Jiu, capitală culturală a Balcanilor (ca prolog la demersul Târgu Jiu – capitală culturală europeană”.
ICR filiala Oltenia – Gorj îşi propune şi să transforme traseul Hobiţa Târgu Jiu într-o „oportunitate turistică şi culturală de anvergură naţională şi internaţională”, pe traseul până la Hobiţa, localitatea natală a lui Constantin Brâncuşi, urmând să fie amplasate sculpturile ce vor fi realizate la tabăra ce va fi organizată în luna august. Tabăra respectivă este organizată de mai mulţi ani de Primăria Târgu Jiu, în oraş fiind amplasate de la prima ediţie şi până acum circa 100 de sculpturi realizate de artişti veniţi din toate colţurile lumii.