Probleme de siguranţă fără precedent la Boeing 787 Dreamliner

baterii, Boeing 787

Investigatorii au găsit dovada unui scurtcircuit şi a supraîncălzirii necontrolabile a unei baterii care a luat foc la un avion 787 aparţinând Japan Airlines, în Boston, pe 7 ianuarie. „Nu se ştie încă dacă acestea au fost cauzele sau rezultatul incendiului”, a spus Hersman.

 

 

Investigaţia este esenţială pentru rezolvarea deficienţei şi repunerea în circulaţie a avioanelor 787, consemnate la sol din 16 ianuarie.

 

 

Hersman nu a precizat cât va dura investigaţia, dar a sugerat că interdicţia de zbor nu va fi ridicată prea curând.



Agenţia americană investighează evenimentul din Boston, în timp ce autoritatea de profil din Japonia anchetează un alt incident, la bordul unei aeronave 787 aparţinând All Nippon Airways, din 16 ianuarie. Piloţii au observat fum în timp ce avionul lua altitudine şi au efectuat o aterizare de urgenţă.

 

 

În urma incidentului din Japonia, autorităţile americane au luat decizia să oprească la sol toate avioanele 787, prima decizie de acest fel după 1979.

 

 

Măsura a fost urmată şi de autorităţile de reglementare din alte state în care liniile aeriene operează avioane 787, măsurile afectând în total 50 de aparate.

 

 

Autorităţile de reglementare a transporturilor din Franţa şi Japonia investighează la rândul lor incidentele.

Ultimele Articole