Mihai Barsan

Premiile Grammy 2013: Justin Timberlake, Rihanna şi Elton John vor cânta la gală

Elton John, Grammy, premii

Câştigător a şase premii Grammy, Justin Timberlake va susţine acest concert cu doar câteva săptămâni înainte de lansarea, pe 19 martie, a noului său material discografic, „The 20/20 Experience”, care este primul album de studio al său din ultimii şapte ani.

 

La gala de decernare a premiilor Grammy, cele mai prestigioase recompense din industria muzicală americană, vor mai urca pe scenă Bentley, Miranda Lambert, The Black Keys, fun., The Lumineers, Mumford & Sons, Carrie Underwood şi Jack White.

 

Cântăreţul britanic Elton John şi compatriotul său Ed Sheeran vor cânta pentru prima dată împreună, cu ocazia acestei gale, care îl va avea ca prezentator principal pe rapperul LL Cool J.

 

Grupul pop-rock indie fun. este considerat marele favorit al galei, întrucât a fost nominalizat la şase premii, inclusiv la categoriile „cel mai bun album” („Some Nights”) şi „cea mai bună înregistrare” („We Are Young”).

 

Organizatorii vor aduce în cadrul galei Grammy din acest an un omagiu special muzicianului indian Ravi Shankar, o legendă a sitâr-ului, decedat în decembrie 2012.