„Eu am mai spus public: o simplă solicitare să intrăm în Schengen este superfluu. Ştiţi foarte bine poziţia mea că Schengen nu trebuie legat de MCV şi, totuşi, dacă România are probleme de credibilitate, le avem legat de MCV”, a declarat preşedintele, la Aeroportul „henri coandă”, înainte de a pleca la Bruxelles pentru Consiliul European.
„Eu în scrisoare aş vorbi de succesul care se prefigurează astăzi: Parlamentul României şi majoritatea parlamentară au adoptat o legislaţie coerentă din punct de vedere al imunităţii paarlamentare. Este un lucru pozitiv şi şefii de stat şi de guvern nu vor şti până la raportul din decembrie”, a adăugat Traian Băsescu.
În opinia sa, înainte de a cere pe toate vocile să intre în Schengen, România trebuie să arate că a înţeles mesajele UE în privinţa statului de drept.
„Cred că înainte de a cere ceea ce cerem pe toate vocile, ar trebui să arătăm că am înţeles mesajele UE în ceea ce priveşte statul de drept şi, dincolo de o scrisoare în care să scriem ce se întâmplă astăzi în Parlament, am putea introduce şi poziţia Guvernului şi majorităţii cu privire la membrii Guvernului care au probleme cu justiţia şi unele ordonanţe neconstituţionale care nu au fost anulate. O simplă scrisoare în care să cerem să intrăm în Schengen nu ne ajută”, a declarat preşedintele Băsescu.