Prin acest obiectiv, proiectul îşi propune creşterea şi diversificarea ofertei inovative a UPB, precum şi stimularea accesului întreprinderilor la produsele activităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare ale universităţii.
Clădirea construită pentru a găzdui centrul „CAMPUS” va fi o construcţie modernă, ecologică şi totodată inteligentă, cuprinzând mai mult de 41 de laboratoare de cercetare echipate la standarde europene, spaţii de lucru, birouri, spaţii de prezentări şi conferinţe, precum şi spaţii tehnice.
Potrivit conducerii UPB, „CAMPUS” va asigura un mediu de înalt nivel tehnico-ştiinţific de cercetare şi educaţie unui număr de circa 5.000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi pregătiţi în cadrul universităţii, prin atragerea şi reintegrarea unor specialişti de reputaţie internaţională, pentru crearea şi dezvoltarea unor colective de cercetare performante orientate către tematici interdisciplinare la frontierele cunoaşterii.
„Este unul dintre cele mai importante proiecte dezvoltate de UPB în ultimii ani şi unul dintre cele mai performante proiecte de cercetare. Este normal ca UPB să se orienteze în cercetare spre domeniile inovative, astfel încât să fie în prima linie”, a declarat cu prilejul lansării proiectului preşedintele UPB, Ecaterina Andronescu.
Potrivit reprezentantului instituţiei de învăţământ superior, România face un al doilea pas important, după puternicul laser de la Măgurele – ELI.
„Vrem să dăm valoare cercetării ştiinţifice pe care UPB o dezvoltă. Institutul a fost gândit de o echipă de profesori şi personal administrativ. Nu este un proiect simplu. În acele laboratoare pe care le vom crea nu ne-am propus să reedităm laboratoarele deja existente ale UPB, ci să venim cu o altă abordare”, a subliniat Andronescu, care consideră că instituţia pe care o reprezintă va creşte performanţa prin producţia ştiinţifică de vârf.
Ecaterina Andronescu a explicat că centrul este gândit ca o instituţie cu porţile deschise atât pentru parteneriate cu alte universităţi din ţară, cât şi cu institute de cercetare din UE.
„Prin acest proiect, UPB face un pas în faţă prin internaţionalizarea învăţământului superior”, a susţinut Andronescu.
La rândul său, vicepreşedintele UPB Corneliu Burileanu a subliniat importanţa realizării unui astfel de proiect şi a precizat că centrul va avea şase etaje şi va cuprinde „măcar” 41 de laboratoare.
Valoarea totală a proiectului este de 73.410.712 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 59.767.690 lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 49.607.182,7 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 10.160.507,3 lei iar valoarea neeligibilă a proiectului este de 13.643.022 lei.
Potrivit reprezentanţilor UPB, proiectul va fi implementat în UPB pe o durată de 30 de luni şi este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare nr. 425/1/18-12-2012, încheiat cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în calitate de Organism Intermediar, în numele şi pentru Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (denumirea instituţiei la încheierea contractului) în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial ‘Creşterea Competitivităţii Economice’.