Mihai Barsan

Preoţi care se împart între sutană şi alte meserii – poliţist, jurist, inginer

hunedoara, inginer, jurist, preoti, salariu

În vârstă de 37 de ani, inspectorul principal Bogdan Niţu este, de şapte ani, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, însă duminica, îmbrăcat în straie preoţeşti, Bogdan Niţu oficiază slujbe, alături de alţi preoţi, la Catedrala Episcopală din Deva.

 

El are o diplomă obţinută în Ştiinţe juridice, iar din 2000 este şi absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti – Specializarea Teologie Pastorală. Bogdan Niţu a fost hirotonit ca preot la sfârşitul anului 2011, după promovarea unui examen de capacitate preoţească.

 

Inspectorul principal de poliţie Bogdan Niţu este preot onorific, adică nu are o parohie şi nu este remunerat pentru activitatea duhovnicească şi religioasă pe care o desfăşoară. În fiecare duminică, el oficiază însă slujbe religioase la Catedrala Episcopală din Deva, împreună cu ceilalţi preoţi, şi este, în acelaşi timp, preotul poliţiştilor hunedoreni.

 

„Vorbim despre împlinirea unei vocaţii şi a unei dorinţe mai vechi ce merge în paralel cu munca de poliţie, amândouă fiind în slujba oamenilor. Mi se întâmplă, uneori, ofiicind o slujbă, să mă întâlnesc cu persoane care mi se adresează ca şi politist sau, invers, mi se întâmplă ca anumiţi colegi să-mi ceară sfaturi privitoare la viaţa morală sau creştină. Am avut parte şi de o întâmplare mai puţin obişnuită. O enoriaşă vârstnică m-a întrebat dacă am un frate poliţist pentru că între mine şi purtătorul de cuvânt de la Poliţie există o asemănare. I s-a părut interesantă asocierea după ce i-am explicat”, povesteşte Bogdan Niţu.

 

Un alt preot care are o a doua slujbă este Liviu Ciocan, în vârstă de 35 de ani.

 

De cinci ani, el este jurist la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Hunedoara, unde, pe lângă somaţii şi citaţii, răspunde la telefoanele date de consumatori supăraţi ca le-au fost încălcate drepturile. După ora 16.00, Liviu Ciocan îmbracă sutana de preot şi străbate uliţele a două sate din Munţii Apuseni până la bisericuţa din Brotuna, unde este preot de un an.

 

La fel ca purtătorul de cuvânt al Poliţiei Hunedoara, Liviu Ciocan a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti, iar de un an este preot în două sate din comuna hunedoreană Vaţa de Jos.

 

„Sunt 350 de suflete în amândouă satele unde slujesc eu. Sunt sate mici şi salariul este mic şi am şi slujba de la Protecţia Consumatorilor de consilier juridic. Cred că nu este nicio incompatibilitate între cele două slujbe. Ca şi preot, ca şi duhovnic, ajut oamenii pe partea spirituală, iar ca angajat al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Hunedoara îi reprezint şi îi ajut pe consumatorii de produse şi servicii”, spune Liviu Ciocan.

 

Biserica din lemn din satul Brotuna are o vechime de peste 100 de ani, iar timpul a degradat acoperişul şi a distrus picturile din interior. De şase ani, locuitorii satului Brotuna au început construcţia unei alte biserici, însă până acum, din cauza lipsei banilor, nu au reuşit să ridice decât pereţii lăcaşului de cult.

 

„Anul trecut, când am preluat parohia, am găsit biserica în construcţie, aşa că am hotărât să nu încasez salariul de la parohie pentru a ajuta la construcţia lăcaşului de cult. Taxele bisericeşti impuse de consiliul parohial se duc spre construcţia bisericii noi”, afirmă preotul Liviu Ciocan.

 

Enoriaşii spun că, după ce a fost hirotonit preot la ei în sat, Ciocan a propus consiliului parohial să nu perceapă diferite taxe pentru slujbe, pentru care plăteau până anul trecut.

 

„Slujbă ca părintele Liviu nu a făcut niciun preot care a fost la Brotuna până acum. Părintele nu ia bani când face slujbe pentru oameni bolnavi sau pentru călători şi de când a venit el nu se plătesc taxe pentru enoriaşii sub 18 ani”, spune o enoriaşă, Viorica Ban.

 

Bisericile de sat sunt administrate de consiliul parohial, din care fac parte, pe lângă preoţi, localnici. Consiliul parohial stabileşte taxele percepute pentru slujbele oficiate, iar preotul este un simplu angajat, care beneficiază de un salariu lunar. Preotul poate decide să reunţe la salariu în beneficiul parohiei.

 

Mai marii bisericii îşi dau acceptul atunci când un preot intenţionează să îşi ia un al doilea loc de muncă, însă doar dacă noula slujbă nu contravine normelor promovate de biserică.

 

„Preotul primeşte de la stat un ajutor la salariu, un sprijin salarial care nu acoperă de multe ori nici măcar deducerile salariale şi atunci este nevoit să mai aducă din fondurile parohiei o sumă de bani pentru a o întregi. De multe ori este în imposibilitate de a-şi recupera din parohie sumele şi atunci desfăşoară o muncă de apostol acolo în parohie şi sigur că, în aceste condiţii, îşi iau povara de a avea o activitate pentru a-şi asigura existenţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, preotul Gabriel Miricescu.

 

Alţi doi preoţi din judeţul Hunedoara sunt realizator de emisiune, respectiv cameraman la posturi locale de televiziune, iar un altul este inginer silvic şi lucrează la Direcţia Silvică Hunedoara.

Ultimele Articole