Lumea se schimbă într-un ritm ameţitor, tehnologia avansează, dar o mare parte din populaţia globului trăieşte din ce în ce mai prost. Cine să fie de vină – statul, companiile sau oamenii obişnuiţi?
Judecând obiectiv, vom observa că vina este împărţită şi că niciunul dintre împricinaţi nu este depozitarul cinstei absolute. Înainte de toate, statul s-a dovedit, în primul deceniu al secolului XXI, extrem de şubrezit din cauza unor boli cronicizate – birocraţie excesivă, corupţie, management de slabă calitate. Companiile calcă şi ele peste cadavre, la propriu şi la figurat, în războiul nebun după cote de piaţă. În ceea ce-i priveşte pe simplii cetăţeni, ce să mai vorbim? Puţini sunt dispuşi să facă un efort minim pentru a înţelege ce se întâmplă în jurul lor. Educaţia precară şi consumul nesăbuit umflă conturile unei „elite” şi adâncesc în sărăcie şi ignoranţă hălci bune din trupurile altor continente.
Dar pentru a avea tabloul complet al neputinţelor globale, haideţi să vedem ce spun statisticile recente: 1,3 miliarde de oameni trăiesc în sărăcie extremă, iar două miliarde de persoane trăiesc cu mai puţin de doi dolari pe zi. Mai mult de 750 de milioane de oameni sunt subnutriţi, în vreme ce 121 din o mie de copii născuţi în ţările sărace mor înainte de a atinge vârsta de cinci ani. Şi atunci să nu-i dai dreptate lui Mahatma Gadhi: „Planeta este suficient de mare pentru nevoile tuturor, dar mult prea mică pentru lăcomia unora”?
Necazurile vin însă din ţările considerate a fi bogate, se aude deseori în mulţime şi sună plauzibil. Marile corporaţii sunt identificate drept sursa inechităţilor sociale de tot felul şi de peste tot, iar guvernele naţionale sunt percepute ca anexe ale primelor. Această problemă se pune foarte serios şi în state stabile precum Canada.
Iată un exemplu: apropierea Partidului Conservator al actualului premier, Stephen Harper, de sectorul petrolier şi gazifer nu mai este de mult un secret. Presiunea instituţională a acestei industrii este cea mai puternică la nivelul Canadei – peste 2.700 de întâlniri între lobbyiştii petroliştilor şi oficiali guvernamentali au avut loc între 2008 şi 2012, potrivit unui studiu al Institutului Polaris. Aşadar, nimeni nu mai are vreun dubiu în privinţa abordării guvernului Harper asupra protecţiei mediului. Deocamdată, reglementările adoptate vizează doar sectorul transporturilor şi cel al producţiei de electricitate, în timp ce industria petrolieră şi gaziferă, ale cărei emisii de gaze cu efect de seră cresc cel mai rapid, rămâne nereglementată.
Prin urmare, suspiciunile şi acuzaţiile la adresa politicienilor nu lipsesc nici în ceea ce numim „democraţii consolidate”. Acestea se suprapun nemulţumirilor crescânde ale populaţiei în legătură cu disparitatea veniturilor.
Pentru a rămâne tot în America de Nord, să amintim de mişcările „Occupy” (anticapitalistă), „Idle No More” (a amerindienilor), precum şi de manifestaţiile studenţilor din Quebec, desfăşurate în primăvara lui 2012. La o analiză atentă, cele trei au o bază comună: conştientizarea faptului că într-o ţară în care doar câţiva se îmbogăţesc, iar majoritatea populaţiei sărăceşte, se ajunge la dezintegrare socială.
Canada nu va mai prospera în următorii ani, spun reprezentanţii Action Canada Task Force, dacă nu diminuează rapid inegalitatea între nivelul veniturilor şi rata de sărăcire a populaţiei. Aceasta din urmă este, potrivit Action Canada, din ce în ce mai mare şi mai persistentă, în schimb productivitatea creşte. Dezbaterea despre disparitatea veniturilor va defini, de fapt, deceniul în care ne aflăm, deoarece din ea se ramifică o multitudine de alte chestiuni. De pildă, auzim din ce în ce mai des în ultima vreme de rata de îndatorare a populaţiei (164,6% în 2012, în Canada) şi de subţierea clasei de mijloc, fenomen ce ameninţă însăşi existenţa pieţei libere şi a democraţiei.
Nu în ultimul rând, mediul natural al planetei se deteriorează rapid din cauza efectelor producţiei economice şi consumului. Aceste efecte cresc direct proporţional cu economia globală, iar situaţia este cu atât mai greu de stăpânit din cauza standardelor ecologice diferite ale statelor. În economia globală, este mai atractivă posibilitatea de a aplica standarde cât mai scăzute, şi nu numai cu privire la mediu, ci şi la sănătate şi condiţii de muncă.
Statele se concentrează asupra guvernării economice şi tind să neglijeze problemele ecologice. În plus, multe probleme de mediu nu sunt numai naţionale, ci au un caracter global. Statele nu se simt răspunzătoare pentru ele, dar nici nu există un organism internaţional suficient de puternic care să poată proteja eficient planeta împotriva consumului autodistructiv al speciei umane. Toate amplifică sărăcia şi aceasta ajunge să ameninţe, încet şi sigur, zone care altădată nu cunoşteau lipsurile.
Aşa cum ne-am obişnuit, din nefericire, agenda publică românească nu cuprinde astfel de teme. Totuşi, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru guvernanţii noştri faptul că asemenea chestiuni preocupă serios coloşi economici precum Canada. Până la urmă, ştiţi cum e – când răcesc cei mari, fac febră şi strănută cei mici.
