Mihai Barsan

Primele operaţii de epiduroscopie din Europa de Est, realizate la o clinică din România

europa de est, premiera

Aproximativ jumătate din populaţia României suferă de afecţiuni ale coloanei vertebrale, iar şase din zece adulţi acuză dureri de spate mai mult sau mai puţin severe, se arată într-un comunicat.

 

Herniile de disc, spondilartropatiile şi degenerările sacroiliace sunt cele mai frecvente patologii ale coloanei vertebrale, care necesită proceduri eficiente de tratament.

 

Cinci pacienţi diagnosticaţi cu hernii de disc, discopatii lombare şi sindrom post-laminectomie după multiple operaţii pe coloană au fost trataţi, joi, prin epiduroscopie în cadrul unei clinici de angiografie şi terapie endovasculară.

 

Echipa de specialişti a fost condusă de dr. Ovidiu Nicolae Palea, prof. dr. Peter Selgado şi prof. dr. Hector Segaldo (Spania), se precizează în comunicat.

 

Realizate în premieră pentru Europa de Est, epiduroscopiile au fost asistate de medici din Slovacia, Croaţia, Spania şi România.

 

„Realizarea primei epiduroscopii în România este un pas important pentru diagnosticarea şi managementul durerii. Spre deosebire de intervenţiile clasice, epiduroscopia este minim invazivă, iar pacientul merge acasă în aceeaşi zi. Procedura implică anestezie locală, iar câteva dintre afecţiunile tratate sunt herniile de disc, discopatiile lombare, cicatricilor post-operatorii lombare şi durerile de spate cronice premergătoare herniilor de disc. Intervenţiile de astăzi au fost un succes şi sperăm că acest tip de tratament să fie accesat de cât mai multe persoane, date fiind numeroasele avantaje pe care le aduce”, a declarat dr. Ovidiu Nicolae Palea, medic ATI şi terapia durerii.

 

Epiduroscopia (endoscopia canalului spinal) este o intervenţie endoscopică modernă şi eficientă, folosită pe de o parte ca metodă de diagnosticare, prin vizualizarea patologiei în timp real, iar pe de altă parte ca modalitate de tratament al afecţiunii prin ablaţie cu laser. Realizată din primele stadii, această procedură poate controla durerea înainte de instalarea cronicizării.