Băsescu: Nu comentez steagurile secuieşti din Ungaria, acolo face fiecare ce vrea

Basescu, comentariu, Ungaria

Întrebat, joi, la Cluj-Napoca, la ieşirea de la o întâlnire cu mai mulţi lideri ai PDL Cluj, cum comentează faptul că în Ungaria au fost date zeci de steaguri ale Ţinutului Secuiesc pentru a fi arborate de către primari, Traian Băsescu a afirmat că nu ar comenta subiectul.

 

„Sincer să fiu nu aş comenta subiectul, pentru că în Ungaria face fiecare ce vrea. Important e ca un steag ilegal să nu se afle pe o instituţie a statului român, unde avem în lege ce steaguri trebuie să fie pe instituţii”, a spus Băsescu.

 

Parlamentarul Németh Zoltán (Fidesz) şi primarul Szabolcs Attila (Fidesz-KDNP) au anunţat, potrivit MTI, că peste 30 de primari din Ungaria vor primi, la Budafok-Tétény (un sector al Budapestei – n.r.), steaguri secuieşti.

 

Secretarul de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt afirma, în urmă cu o săptămână, că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc.

Ultimele Articole