Antonescu: N-am avut nicio discuţie cu premierul despre ipoteza unei remanieri

Crin Antonescu, PNL, remaniere, remaniere guvernamentala

N-am avut nicio discuţie cu premierul despre ipoteza unei remanieri a domnului Varujan sau a doamnei Câmpeanu sau a oricui altcuiva. De vreme ce nu am avut o astfel de discuţie, categoric pot să infirm orice ipoteză. Pentru că în permanenţă, de la primul Guvern Ponta şi până astăzi, am avut mereu cu premierul o legătură foarte strânsă şi nu doar în cazul unei posibile remanieri, ci pentru toate problemele care se ivesc pe parcursul unei colaborări guvernamentale. Întotdeauna premierul mi le-a comunicat, le-am discutat, le-am rezolvat. Aşa ceva, o asemenea ipoteză este lipsită de orice fundament. (…) Domnul Varujan Vosganian este bine-mersi ministrul în cabinetul Ponta”, a spus Crin Antonescu, la Palatul Parlamentului.

 

El a precizat că nu a existat nicio discuţie în vreunul dintre forurile PNL în care Varujan Vosganian să îşi fi exprimat vreo nemulţumire.

 

Întrebat dacă i s-ar cere să accepte remanierea celor doi miniştri, Antonescu a afirmat că în cazul în care PNL ar avea de gând să facă acest lucru sau dacă propunerea ar veni din partea premierului, acest lucru se va discuta în partid sau cu primul ministru.

 

Presa a relatat în ultimele zile că miniştrii liberali Varujan Vosganian şi Mariana Câmpeanu ar urma să fie remaniaţi.

Ultimele Articole