Mai mulţi turişti care se aflau pe munte au coborât deja, iar cei aproximativ 20 – 30 de turişti rămaşi vor fi coborâţi duminică după-amiază, în urma utilajelor de deszăpezire aflate pe teren.
Toate instalaţiile de cablu de pe Semenic au fost scoase din funcţiune, pentru moment.
Conform reprezentanţilor de la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Timişoara, din cauza vântului puternic este întreruptă şi navigaţia pe Dunăre, între poziţiile kilometrice 1040 şi 1075, în zona Moldova Veche.
Tot din cauza viscolului, şase localităţi din Caraş-Severin au rămas fără energie electrică duminică dimineaţă, însă situaţia a fost remediată în mai puţin de două ore.
Judeţul Caraş-Severin se află sub avertizare cod portocaliu, până la ora 13,00, din cauza vântului care bate cu 90 – 100 km/h, iar izolat chiar şi cu 120 km pe oră.