„Mie sincer, mi-a plăcut caracterizarea pe care a făcut-o Victor Ponta: „Să avem o locomotivă, să avem o locomotivă în fustă: Elena Udrea!”, a declarat, duminică, la Consiliul Judeţean de Coordonare al PDL Vâlcea, şefa organizaţiei de femei a PDL Vâlcea, Iuliana Moisa.
Ulterior, în aplauzele sălii şi zâmbind, aflată la prezidiu, Elena Udrea a preluat microfonul şi a precizat că diferenţa dintre ea şi Traian Băsescu este „la păr!”
Elena Udrea a mai declarat că alegerea unei femei lider de partid este „un pas important în viaţa politică românească” şi că nu vrea „PDL balama, un partid moale”.
„PDL este poate cel mai puţin misogin partid politic, este un partid care a promovat femeia în toate funcţiile. Am avut ministru la 29 de ani în persoana doamnei Boagiu, am avut multe ministere ocupate de femei şi chiar buni comunicatori de partid. Aşadar, nu văd niciun impediment ca pe 23 martie să fiu aleasă preşedinte al PDL. Ar fi un pas important în viaţa politică românească (…). Nu există o statistică a organizaţiilor care ar susţine-o sau nu la şefia partidului. În PDL este democraţie, uitaţi la Vâlcea, de exemplu, şeful partidului a declarat că îl susţine pe Vasile Blaga. În schimb, deputatul Romeo Rădulescu n-a avut nicio reţinere în a-şi manifesta susţinerea pentru moţiunea mea. Astăzi e Dragobetele, nu? Şi atunci de ce să nu ajutăm la o conciliere între doi foşti primari care au dovedit calităţi administrative de excepţie, atât domnul Gutău, cât şi domnul Rădulescu.(…) Nu-mi doresc un PDL balama, nu-mi doresc un partid moale, sunt pregătită să readuc partidul la guvernare, fie la alegerile generale, fie înainte de acestea, în varianta în care USL se va rupe”, a declarat Elena Udrea.
Ea a adăugat că doreşte însă ca PDL să vină la guvernare ca un aliat puternic şi cu oameni puternici, demni şi pregătiţi să guverneze.