Iorga Vlad

Negoiţă s-a împăcat cu Borcea şi spune că pot colabora pentru binele echipei Dinamo

actionariat, Borcea, Dinamo, Negoita

„Până la urmă a fost ceva contradictoriu, de moment. Putem colabora atâta timp cât interesele noastre ajută clubul Dinamo. Nu am nicio problemă să trec peste ranchiună şi alte probleme de genul acesta”, a declarat Negoiţă.

Întrebat dacă în viitor este posibil ca Borcea să revină în acţionariatul clubului, Negoiţă a spus că nu s-a pus problema: „Dar nu s-a pus problema. De unde aţi dedus că va fi combinaţia asta? E vorba de a face o echipă pentru Dinamo, acţionarii actuali şi alţi dinamovişti care vor binele lui Dinamo. Cine a zis că sunt eu acţionar? Se vorbeşte. Se vorbesc multe. Vom vedea pe viitor. Să avem răbdare. Ce pot promite este că voi face totul pentru a rezolva problemele lui Dinamo şi după să relansăm Dinamo”.

Acţionarul dinamovist a promis încă o dată că problemele financiare cu care se confruntă clubul vor fi rezolvate: „Jucătorii au aceeaşi speranţă că banii vor veni, pentru că au şi ei nevoile lor, au cheltuielile lor şi e firesc să-i primească. Deocamdată trebuie să rezolvăm problema lui Dinamo. Nu este vorba despre o primă la meciul cu Rapid. Nu cred că se aşteaptă cineva. Pe viitor partea financiară va fi satisfăcătoare. Eu un moment mai greu penttru ambele echipe, dar cel puţin Dinamo, cu siguranţă, va reveni”.

Ionuţ Negoiţă a plecat vineri împreună cu preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, în Spania, unde vor asista la partida Real Madrid – FC Barcelona.

Cristian Borcea se află de mai multă vreme în conflict cu Ionuţ Negoiţă, cel care a preluat acţiunile pe care le deţinea la FC Dinamo. Negoiţă a afirmat în mai multe rânduri că gruparea „alb-roşie” a fost prejudiciată în perioada în care Borcea făcea parte din conducerea executivă a clubului. În replică, Borcea a afirmat că actualul acţionar al FC Dinamo nu vrea să investească la clubul bucureştean, catalogându-l pe Negoiţă drept „infractor” şi „papagal”.

Ultimele Articole