Potrivit surselor citate, la acest moment, specialiştii în balistică verifică starea armelor, precum şi permisele de deţinere a acestora.
Aceleaşi surse au spus armele erau folosite de cei trei suspecţi arestaţi în cazul furtului de tablouri din Olanda.
Întrebate dacă în acest caz procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au pus sub învinuire şi un al patrulea suspect, respectiv o persoană care ar fi coordonat activitatea infracţională a celor trei suspecţi, sursele citate au precizat că nu pot oferi lămuriri în acest moment şi au infirmat totodată găsirea vreunui tablou dintre cele furate din Olanda şi căutate de autorităţile române.
Marţi, anchetatorii au făcut mai multe percheziţii în localitatea tulceană Carcaliu, unde locuiesc rude ale suspecţilor în cazul furtului de tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, existând indicii că acolo s-ar afla două dintre tablouri, potrivit unor surse din Poliţie.
Sursele citate au declarat că anchetatorii au descins la locuinţa unei mătuşi a lui Radu Dogaru şi la mai multe rude celorlalţi suspecţi.