Judecătoria sectorului 4 a admis, al 12 februarie, cererea lui Adrian Năstase de eliberare înainte de termen, însă decizia a fost deja atacată cu recurs de procurori. Recursul se va judeca la Tribunalul Bucureşti, iar dacă va fi respins Adrian Năstase va putea fi pus în libertate.
În motivarea deciziei pentru eliberare înainte de termen a lui Adrian Năstase se arată că acesta a avut un comportament disciplinat, a efectuat termenul minim legal din sentinţă şi a fost stăruitor în muncă.
„Instanţa apreciază că, prin executarea fracţiunii obligatorii de pedeapsă, condamnatul a dobândit o vocaţie la acordarea beneficiului liberării condiţionate, urmând ca instanţa să aprecieze dacă, în funcţie şi de celelalte criterii stabilite de lege, este oportună acordarea liberării condiţionate. (…) Instanţa observă că deţinutul, în vârstă de 62 ani, a executat fracţia legală de o treime din pedeapsa însumând 730 zile, adică 243 zile. La momentul discutării în comisia de individualizare (04.01.2013) condamnatul acumulase un total de 244 zile închisoare, compus din 199 zile efectiv executate şi 45 zile câştig obţinut ca urmare a elaborării unei lucrări ştiinţifice publicate. La acest moment condamnatul are un total de 284 zile câştigate şi executate”, se arată în motivare instanţei.
În decizia instanţei se mai arată arată că, luând în considerare caracterizarea ataşată la procesul-verbal, rezultă că deţinutul a avut un comportament foarte bun pe perioada detenţiei, nefiind sancţionat disciplinar. În plus, se mai arată că Năstase a participat la activităţile educative organizate în penitenciar (17 programe) şi a redactat o lucrare ştiinţifică, iarv drept urmare a conduitei bune a fost recompensat de trei ori cu suplimentări ale dreptului la vizită.
Mai mult, instanţa constată că, pentru aceste motive, Comisia de eliberări de la penitenciar a apreciat că timpul executat de condamnat din pedeapsă este suficient pentru reeducarea sa, motiv pentru care a propus liberarea condiţionată.