El a arătat că, anul trecut, producătorul de aluminiu a avut costuri cu certificatele verzi şi cu taxa de cogenerare de înaltă eficienţă de 40 de milioane de dolari, costuri care, anul acesta, vor creşte la 66 de milioane de dolari. Anul trecut a fost primul după 1990 când Alro a înregistrat pierderi nete, rezultatul negativ fiind de 170 de milioane de lei.
„Schema de certificate verzi a distrus toată industria şi afectează toţi consumatorii, având efecte inflaţioniste”, a spus, la rândul său, Gheorghe Dobra, directorul general al Alro.
Alro a avut anul trecut o cotă de certificate verzi de 0,21 de certificate pe MWh. Însă anul acesta se preconizează dublarea capacităţilor de producere a energiei din surse regenerabile, ceea ce va agrava foarte mult situaţia industriei energofage. „La o cotă de 0,4 certificate pe MWh, nu mai rezistă nimic”, a mai spus Dobra, întrebat dacă ia în calcul relocări sau restructurări dacă schema de certificate nu se va modifica. „Nu ne aflăm în zona de siguranţă, ci de supravieţuire”, a completat el.
„Industriile în domeniul energiilor regenerabile ar trebui lăsate în piaţa liberă. Să se elimine subvenţiile pentru toată lumea. Noi ne chinuim să stăm în piaţa liberă. Este inadmisibil ca industriile subvenţionate să distrugă industriile care rezistă în piaţa liberă. (…) La nivel local, costurile cu energia electrică ar putea creşte în continuare, dacă schema de subvenţii (certificate verzi n.r.) nu va fi modificată. Costurile suplimentare ale companiei vor fi, conform actualei scheme, de aproximativ 66 de milioane de dolari, din care 44 de milioane de dolari pentru certificatele verzi. Aceste scheme au nevoie de o revizuire urgentă, pentru a permite industriei în general să rămână competitivă”, a spus Dobra.
Potrivit acestuia, în ianuarie, preţul aluminiului s-a diminuat, înregistrând cea mai mare scădere din ultimele 14 luni, pe fondul majorării producţiei în China, dar şi în Emiratele Arabe Unite, fapt care a contribuit la creşterea stocurilor la nivel mondial.
„Producţia globală a crescut cu 5,7% în ianuarie, în comparaţie cu 3,9 milioane de tone metrice de aluminiu, în 2011, conform Institutului Internaţional al Aluminiului (IAI). Producţia din China a înregistrat o creştere rapidă, de 16%, conform informaţiilor IAI. Producţia a depăşit nivelul comenzilor cu 419.400 de tone anul trecut, potrivit cifrelor transmise de Biroul Mondial de Statistici Metalurgice”, a mai afirmat oficialul Alro.
Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a înregistrat în 2012 o pierdere netă preliminară, conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), de 170 de milioane de lei, în comparaţie cu un profit de 218 milioane de lei în 2011.
Exceptând scăderea preţului la LME (London Metal Exchange), costurile totale cu energia au afectat rezultatele financiare ale companiei în 2012. Anul trecut, Alro a cumpărat o cantitate mare de energie de pe Piaţa pentru Ziua Următoare şi de pe Piaţa de Echilibrare, ducând la majorarea costurilor cu utilităţile. Compania s-a confruntat, de asemenea, cu insolvenţa principalului său furnizor de electricitate, Hidroelectrica, iar cele două părţi au negociat clauzele contractuale şi au ajuns la un acord pentru 3 TWh/an pentru furnizarea de energie până în 2018.
Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, a declarat, recent, că Legea privind privind acordarea certificatelor verzi va fi modificată.
„Ştiu că nu este un subiect plăcut, mai ales pentru investitori, dar, în acelaşi timp, trebuie să fie foarte clară. Nu putem distruge industria românească numai de dragul industriei regenerabile. Trebuie să găsim un echilibru. Aici şi cei care au investit în regenerabile trebuie să ne înţeleagă. Suntem prinşi ca într-o menghină. Pe deoparte este consumatorul casnic care, sigur, suportă factura electrică, pe de altă parte este consumatorul industrial care, la rândul lui, nu mai poate să suporte nici el costul certificatelor verzi în costul final al produsului. Deci, în felul acesta, Guvernul este prins în două părţi şi, sigur, mai are şi pe cineva în spate, anume investitorul care spune: „Dumneavoastră v-aţi angajat în lege, chestiunea cu predictibilitatea”. Corect, aşa este şi recunoaştem lucrul acesta. Dar trebuie să şi recunoaştem când greşim. Nu putem merge în greşeală până la capăt. Trebuie să luăm măsuri ca în tot acest palier să existe un echilibru”, a spus Niţă.