Traian Băsescu retrimite Parlamentului spre reexaminare Legea de aprobare a OUG privind reforma în sănătate

Parlament, reexaminare, Traian Basescu

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a trimis Legislativului cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

 

„Legea trimisă la promulgare a aprobat fără modificări şi completări Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Articolul I punctul 5 al acestei ordonanţe de urgenţă prevede că ‘Pensionarii ale căror venituri depăşesc 740 de lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit Articolului 259 alin. (2)’. Menţionăm faptul că Articolul 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogat din data de 08.05.2012, prin punctul 2 al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 15/2012, emisă ca urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 223 şi nr. 224 din 13 martie 2012. Având în vedere aspectele semnalate, precum şi competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul punerii sale în acord cu legislaţia în vigoare şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale”, motivează preşedintele în cererea sa.

Ultimele Articole