În speţă este vorba despre un mesaj postat pe pagina personală de fostul director de cabinet al prefectului de Mureş, Mircea Nicolae Munteanu, care, în timpul protestelor împotriva Guvernului Boc, a scris „Arbeit macht frei – asta să înţeleagă protestatarii”.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat şi l-a sancţionat, în februarie 2012, cu o amendă de 1.000 de lei. Argumentul CNCD a fost că fapta sa „constituie o propagandă naţionalistă care aduce atingere demnităţii umane şi creează o atmosferă degradantă, umilitoare şi ofensatoare, îndreptată împotriva grupului de protestatari”. Textul „Arbeit macht frei” (Munca te eliberează, n.r.) era amplasat la intrarea în lagărele de concentrare naziste.
Mircea Nicolae Munteanu a atacat sancţiunea în instanţăa, considerând-o nelegală, învocând şi faptul că pagina sa de Facebook, unde a postat mesajul, ar fi spaţiu privat, nu public. Instanţa mureşeană i-a respins, însă, contestaţia.
„Reţeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate, cu o căsuţă poştală electronică. Profilul său personal pe Facebook, chiar dacă este accesibil doar prietenilor, adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre <> putând distribui informaţiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le cunoştea”, se arata în motivarea Curţii de Apel.
Magistraţii au considerat şi ei că mesajul respectiv lezează demnitatea umană.
„Utilizarea în sine a afirmaţiei <> într-un cadru public sau accesibil publicului, cu ocazia exprimării unei opinii referitoare la o anumită categorie de persoane (protestatarii), provoacă fără niciun dubiu asocierea acesteia cu sentimente de dispreţ, repudiere, intoleranţă, aşa încât reclamantul nu poate susţine că a acţionat fărî vinovaţie. Pe de altă parte, nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora, prin postarea mesajului, nu a urmărit lezarea demnităţii umane, câtă vreme, aşa cum s-a arătat mai sus, utilizarea acestui slogan, asociat în conştiinţa populară cu ororile nazismului, dovedeşte intoleranţa acestuia faţă de drepturile civile ale protestatarilor, consecinţa fiind lezarea demintăţii acestora”, se mai scrie în decizia Curţii.
Hotărârea a fost pronunţată la 17 ianuarie 2013. Hotărârea poate fi atacată cu recurs.
Cazul este o premieră pentru România, însă situaţii similare au mai fost înregistrate în state europene, în SUA şi Canada.