Tribunalul Bucureşti a admis, astfel, recursul procurorilor la decizia Judecătoriei Sectorului 5, care respinsese solicitarea emiterii unui mandat de arestare pe numele acesteia.
Decizia Tribunalului este definitivă.
Surse apropiate anchetei spun că, din momentul în care au fost aduse în ţară, tablourile au fost îngropate de cel puţin trei ori. Două dintre locuri au fost deja descoperite în curţile unor case din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea. Cea de-a treia locaţie este, însă, de negăsit. Tocmai de aceea, oamenii legii afirmă că în acest loc, necunoscut deocamdată, se află cele şapte tablouri, a căror valoare a fost estimată la 60 de milioane de euro.
În urmă cu câteva zile, anchetatorii au găsit îngropat în curtea unei case din localitatea Carcaliu, judeţul Tulcea, un geamantan care ar aparţine lui Radu Dogaru şi în care ar fi fost ţinute tablourile furate de la muzeul Kunsthal din Rotterdam.
Potrivit unor surse judiciare, geamantanul în care „se pare că au fost la un moment dat tablourile furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam” a fost găsit îngropat „în curtea unei cocioabe” din localitatea Carcaliu.
Sursele citate au precizat că anchetatorii continuă căutările.
Trei dintre suspecţi – Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru – au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.
Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au fost arestaţi pentru modul organizat în care au acţionat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin şi pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanţa Judecătoriei Sectorului 5 în motivarea deciziei.
Suspecţii voiau să dea foc tablourilor, din cauza situaţiei generate, au spus reprezentanţii DIICOT, la Tribunalul Bucureşti, precizând că există o interceptare în acest sens.
În faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, procurorul DIICOT a arătat Radu Dogaru a afirmat într-o interceptare a sa: „Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem”.