Ana Draghici

Un site ar fi piratat datele personale ale Primei Doamne a SUA

date confidentiale, date personale, hackeri, Michelle Obama

‘Am lansat o anchetă, dar nu putem comenta mai mult pentru că investigaţia este în curs’, a menţionat un purtător de cuvânt al Secret Service, Max Milien, întrebat de AFP în legătură cu cele susţinute de un site internet, care a anunţat că a piratat, între altele, datele personale ale dnei Obama, ale vicepreşedintelui american Joe Biden şi ale mai multor vedete, între care cântăreaţa Beyonce şi soţul acesteia, Jay-Z.

 

„Secret Service” are misiunea de a-i proteja pe înalţii responsabili din executivul american şi familiile acestora, dar are competenţe şi în materie de fraudă bancară sau falsificare de bani.

 

Site-ul respectiv, al cărui nume de domeniu /.su/ face referire la fosta Uniune Sovietică, susţine că a publicat nişte ‘dosare secrete’ – a căror autenticitate nu poate fi deocamdată confirmată – despre diverse personalităţi din Statele Unite. Astfel, pe site apar, între altele, o serie de cifre ce ar putea fi numărul de asigurat al Primei Doamne, numere de telefon ale acesteia şi un link către istoricul ei de credite rezumat de societatea TransUnion.

 

Pe acelaşi site sunt publicate şi ceea ce se prezintă a fi drept date confidenţiale ale ministrului justiţiei, Eric Holder, ale fostului secretar de stat Hillary Clinton sau ale directorului FBI Robert Muller.

 

Între prezumtivele victime ale site-ului se numără de asemenea actorii Mel Gibson şi Arnold Schwarzenegger, dar şi starleta Paris Hilton.

Ultimele Articole