„Aş vrea să nu facem din nou aceeaşi eroare în cadrul UE, aceea de a vorbi individual înainte să fie luată o decizie generală”, afirmă social-democratul german.
„Trebuie să discutăm în calm pentru a şti dacă ridicarea embargoului are ca obiectiv înlocuirea regimului Bashar al-Assad cu un guvern democrat”, adaugă preşedintele PE.
Uniunea Europeană va încerca să ajungă, săptămâna viitoare, la o „poziţie comună” în privinţa livrării de armament opoziţiei siriene, a anunţat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. „Problema anulării embargoului a fost ridicată de unele state membre. Ne-am pus de acord să le cerem miniştrilor de Externe să examineze urgent situaţia cu ocazia reuniunii programată săptămâna viitoare la Dublin şi să elaboreze o poziţie comună”, a precizat Van Rompuy.
Franţa şi Marea Britanie susţin ideea oferiririi de arme insurgenţilor sirieni. Preşedintele Franţei, François Hollande, a anunţat joi că Franţa este „pregătită să îşi asume responsabilitatea” chiar şi fără un consens european.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pledat pentru prudenţă: „Trebuie să fim atenţi ca regimul să nu primească şi el mai multe arme de la ţările care îl susţin”.