Regizorii Călin Peter Netzer, Marian Crişan, Nae Caranfil, actriţele Luminiţa Gheorghiu, Ana Ularu – câştigătoarea Premiului Gopo 2012 pentru rol principal şi membru al juriului de nominalizări de anul acesta, Ioana Flora – distinsă cu Premiul Gopo 2012 pentru rol secundar, Diana Dumitrescu, Daniela Nane, actorii Adrian Titieni (Premiul Gopo 2012 pentru cel mai bun actor în rol secundar), Andi Vasluianu, Dan Bordeianu, Paul Ipate, Florin Piersic Jr., Radu Iacoban se vor afla printre invitaţii care vor păşi pe covorul roşu al Galei Premiilor Gopo.
Pe lângă cele mai aşteptate trofee ale serii – Cel mai Bun Film, Cel mai Bun Regizor -, din programul serii nu vor lipsi Premiul pentru întreaga carieră – oferit actorului Mitică Popescu, Gopo pentru întreaga activitate – acordat actorului Constantin Codrescu, sau Premiul special, înmânat directorului de producţie Mihai Crişan.
Prezentatorul galei va fi Mihai Bobonete (Bobo), cunoscut pentru numerele sale de stand-up comedy. O parte dintre invitaţi vor fi întâmpinaţi pe covorul roşu de Amalia Enache şi Mircea Solcanu.
După succesul de la ediţia din 2012, când parodiile la filmele nominalizate au devenit virale pe internet, actorii de comedie Mihai Bobonete, Cosmin Nedelcu – Micutzu, Mihai Rait şi Cosmin Natanticu vor reveni cu patru reinterpretări originale ale peliculelor aflate în cursa pentru statueta Celui mai bun film – „Toată lumea din familia noastră” (regia Radu Jude), „Despre oameni şi melci” (regia Tudor Giurgiu), „Visul lui Adalbert” (regia Gabriel Achim) şi „Undeva la Palilula” (regia Silviu Purcărete).
61 de filme româneşti lansate în cinematografe sau în festivaluri în 2012 au intrat în cursa pentru nominalizările celei de-a şaptea ediţii a Premiilor Gopo.
Nominalizările la toate categoriile Premiilor Gopo au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din regizorul Marian Crişan, actriţa Ana Ularu, producătoarea Velvet Moraru, directorul de imagine Alexandru Sterian, scenografa Viorica Petrovici şi criticii de film Cristian Tudor Popescu, Cristi Luca, Alin Ludu Dumbravă, Cristi Mărculescu, Anca Grădinariu.
După anunţul nominalizărilor, peste 400 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor vota pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an, fie în plic sigilat, prin poştă, fie online, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de firma de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers, cu care organizatorii Premiilor Gopo au demarat încă din 2011 un parteneriat.
Telespectatorii pot urmări Gala la TV pe ProCinema, începând cu ora 19,00 (covorul roşu) şi online, pe www.premiilegopo.ro şi www.voyo. Ceremonia de decernare a Premiilor Gopo va începe la ora 20,00.
Gala Premiilor Gopo este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Ministerului Culturii, Operei Naţionale din Bucureşti, ArCuB şi al Babel Communications.