Mihai Barsan

Kirsten Dunst, despre un sărut cu Brad Pitt: A fost dezgustător

brad-pitt

Kirsten Dunst, care este subiectul unui articol din numărul de primăvară al revistei Bullet, povesteşte despre rolul care a lansat-o la Hollywood, cel din „Interviu cu un vampir”, pe când avea doar zece ani, potrivit Huffington Post.

 

„A fost doar un sărut pe fugă”, a spus actriţa în vârstă de 30 de ani despre sărutul cu Brad Pitt în cunoscutul film din 1994, în care Dunst a jucat rolul unei fetiţe vampir. „Îmi aduc aminte că Brad (…) avea părul lung. Era doar un tip cool şi de genul hippie. Toată lumea îmi spunea pe atunci: ‘Eşti atât de norocoasă că l-ai sărutat pe Brad Pitt’, dar mie mi s-a părut că a fost dezgustător. Nu am mai sărutat pe nimeni până la 16 ani, cred.”

 

La 20 de ani de la lansarea filmului, actriţa este şi acum întrebată în legătură cu sărutul ei cu Pitt, deşi a menţionat în repetate rânduri cât de mult i-a displăcut experienţa.

 

În 1998, Kirsten Dunst a povestit şi pentru revista Interview: „Sărutul cu Brad a fost atât de inconfortabil pentru mine. Îmi amintesc că spuneam în interviuri că mi s-a părut scârbos (…). Aveam doar 10 ani.”

 

Potrivit unei alte declaraţii a actriţei, nici Brad Pitt nu a fost atunci foarte încântat de scena respectivă. „Cum crezi că mă simt eu? Trebuie să mă sărut cu o fetiţă”, i-ar fi spus Pitt lui Kirsten.