‘Vom evalua zilnic situaţia şi vom vedea cum putem să ajustăm sau să relaxăm aceste controale pentru a îndeplini obiectivul major de a salva şi stabiliza sistemul financiar al Ciprului’, afirmă Banca Centrală cipriotă într-un comunicat.
Această instituţie a decis în aceeaşi zi ridicarea restricţiilor pentru tranzacţiile cu cardurile bancare.
Pentru a împiedica o fugă a capitalurilor după reluarea activităţii băncilor, suspendată anterior timp de 12 zile, Ciprul a impus restricţii pentru mişcările de capital, măsură fără precedent în zona euro. Astfel, suma pe care o persoană poate să o retragă într-o singură zi de la singură bancă, la ghişeu sau la ATM, nu poate depăşi 300 de euro. De asemenea, plăţile şi viramentele în străinătate nu pot fi mai mari de 5.000 de euro pe lună, iar turiştii care părăsesc insula nu pot lua cu ei mai mult de 1.000 de euro în numerar.