Urmare a dispoziţiei conducerii Gărzii Financiare, comisari din cadrul Comisariatului General au confiscat, vineri, de la o casă de schimb valutar din Capitală, 107.230 de dolari, 42.874 de euro şi 6.580 de franci elveţieni, deoarece au constatat lipsa documentelor fiscale care să ateste provenienţa banilor, se arată într-un comunicatul al de Gărzii Financiare.
Măsura a fost dispusă în cadrul unei acţiuni de verificare a caselor de schimb valutar din Bucureşti.
În urma controalelor, au fost constatate şi contravenţii, pentru care comisarii au dispus sancţionarea cu amenzi în cuantum de 24.000 lei şi suspendarea pentru trei luni a activităţii comerciale a două case de schimb valutar.
Cercetările vor continua, pentru stabilirea provenienţei sumelor confiscate şi eventuale încălcări ale legii penale, mai precizează sursa citată.