„Aş vrea să candidez pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului, pentru un nou mandat şi sper să obţin sprijinul colegilor mei”, a spus Sulfina Barbu.
Petru Luhan şi-a manifestat şi el intenţia de a candida. El a spus că are în vedere această candidatură în condiţiile în care preşedintele partidului, Vasile Blaga, s-a pronunţat pentru întinerirea echipei de conducere. „Vrea să întinerească echipa de conducere ceea ce va fi un avantaj al PDL în general. Mă gândesc să candidez la o funcţie de vicepreşedinte. Nu am luat încă o hotărâre „, a spus Luhan.
Pentru un post de vicepreşedinte ar mai putea candida Gheorghe Flutur, Theodor Stolojan, dar şi câţiva dintre vicepreşedinţii actuali, apropiaţi echipei lui Vasile Blaga.
Depunerea candidaturilor pentru funcţii în conducerea PDL se poate face până joi, 4 aprilie.
Colegiul Director Naţional al PDL a convocat pentru 6 aprilie, la Palatul Parlamentului, Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) în care va fi aleasă noua conducere a partidului. La CNC vor fi aleşi prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii, secretarul general, secretarii executivi ai partidului, membrii Comisiei de integritare, litigii şi statut şi cei ai Comisiei de revizie şi control.