Nicolăescu a menţionat că a reuşit să convingă FMI să accepte o valoare modică, însă ea este obligatorie şi trebuie aplicată.
Valoarea coplăţii este între 5 şi 10 lei, se aplică la externarea pacienţilor şi intră în vigoare pentru persoanele care se internează începând cu 1 aprilie. Valoarea coplăţii va fi stabilită de consiliile de administraţie ale spitalelor.
Sunt exceptaţi de la coplată bolnavii cronic incluşi în programele naţionale şi care au nevoie de mai multe internări pe an, copiii şi tinerii până în 18 ani, gravidele, lehuzele, pensionarii cu pensii sub 740 de lei, persoanele cu handicap.
De asemenea, nu se achită coplata în cazurile considerate de urgenţă, urmând ca în această situaţie să fie elaborate o serie de protocoale noi pentru internarea de urgenţă.
Unele spitale au apreciat că valoarea coplăţii va putea fi stabilită şi în funcţie de posibilităţile pacientului care se internează.