Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu, a declarat că în jurul orei 11.30, pe Bulevardul Lascăr Catargiu, pe sensul de mers spre Piaţa Victoriei a avut loc o coliziune între un autoturism la volanul căruia se afla o persoană de 33 de ani şi un motociclu condus de un bărbat de 73 de ani.
În urma impactului, motociclistul a fost transportat de şoferul autoturismului la cel mai apropiat spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, a spus Ioana Stancu.
Din primele verificări rezultă că accidentul s-a produs din cauza unei neasigurări la schimbarea direcţiei de mers. Cercetările ulterioare şi expertiza vor stabili exact cauza acestui accident, a mai spus Ioana Stancu.
Potrivit unor surse din Poliţie, persoana care a condus autoturismul este Bogdan Ionescu, soţul Elenei Băsescu.
Bărbatul de 73 de ani este internat la Spitalul Elias, în Clinica de ortopedie, cu fractură la gleznă.